Secretul cozonacului perfect. Ce trebuie să faci ca să ai un cozonac ca la TV: rețetele bucătarilor de la Master Chef

Secretul cozonacului perfect. Ce trebuie să faci ca să ai un cozonac ca la TV: rețetele bucătarilor de la Master Chef

SURSA FOTO: Dreamstime - Cozonac

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 24 decembrie 2025, 18:48

Imaginați-vă mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor, aroma nucii, a ciocolatei și a portocalei confiate umplând întreaga casă. Fiecare gospodină știe că secretul stă în umplutură. Cei mai îndrăgiți bucătari din România au dezvăluie rețetele lor speciale pentru un cozonac pufos și delicios de sărbători.

Secretul cozonacului perfect. Ce trebuie să faci ca să ai un cozonac ca la TV?

Gospodinele știu că un cozonac cu adevărat delicios se recunoaște după umplutură: prea puțină o face fadă, iar prea multă poate compromite textura aluatului.

Specialiștii culinari recomandă ca umplutura să reprezinte între 40% și 60% din greutatea făinii, iar respectarea proporțiilor este esențială pentru un rezultat pufos și aromat.

Rețeta de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu

De sărbători, cozonacul nu trebuie să lipsească de pe masa românilor, fie că este Paște sau Crăciun. Și nimeni nu știe mai bine acest lucru decât chef-ul Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari-șefi din România, care dezvăluie rețeta lui specială de cozonac.

Dacă respectați ingredientele, vă va ieși un cozonac pufos, delicios și cu gust autentic românesc.

Ingrediente:

  • 1 kg făină
  • 250 g zahăr
  • 450 g lapte
  • 5 ouă
  • 60 g drojdie
  • 300 g unt belgian
  • 500 g nucă
  • 200 g rahat
  • 150 g ciocolată belgiană
  • 30 g portocală confiată
  • 30 g coajă de lămâie
  • stafide

Mod de preparare:

Se amestecă drojdia cu 100 ml lapte și trei linguri de făină, lăsându-se să crească la cald până își dublează volumul. Laptele se încălzește împreună cu zahărul, gălbenușurile se freacă cu un praf de sare, iar apoi se amestecă treptat cu făina, untul și portocala confiată. Aluatul se frământă bine și se lasă la dospit o oră.

Se întinde o bucată de aluat, se adaugă crema din nucă, ciocolată, rahat și stafide, se rulează, se împarte pe lung și se împletește. După ce se pune în formă unsă cu unt și făină, cozonacul mai dospește două ore, apoi se coace la 160°C timp de 45 de minute – 1 oră.

Rețeta de cozonac a lui Sorin Bontea

Sorin Bontea a dezvăluit și el secretele unui cozonac perfect pufos și gustos. Rețeta sa include:

  • 1 kg făină
  • 350 g zahăr
  • 8 gălbenușuri
  • coaja rasă de la o lămâie și o portocală
  • 50 ml ulei
  • 14 g drojdie uscată
  • 1 pachet unt
  • 1 litru lapte
  • 8 albușuri
  • 80 g cacao
  • 250 g nucă pisată
  • 25 ml esență de rom

Se frământă aluatul de mai multe ori pentru a-i da aer, se lasă la dospit, iar umplutura de nucă, cacao și rom se bate până devine bezea. Foaia de aluat se rulează, se împletește și se coace la 170°C timp de 50 de minute.

Rețeta de cozonac a lui Florin Dumitrescu

Pentru cei care caută o rețetă mai simplă, chef Florin Dumitrescu oferă o variantă ușoară, cu ingrediente accesibile:

  • 500 g făină
  • 2 ouă
  • 20 g drojdie
  • 150 ml lapte
  • 400 g miez de nucă
  • 1 coajă de portocală
  • 100-150 g zahăr brun
  • 200 g unt
  • 1 linguriță scorțișoară
  • 2 cuișoare

Aluatul se combină cu untul până devine nisipos, se amestecă cu drojdia și laptele cald, apoi se întinde subțire, se adaugă umplutura și se rulează. Rulada se lasă la frigider 30 de minute, se unge cu ou și se coace la 160°C timp de 40-45 de minute.

Indiferent de rețeta aleasă, secretul unui cozonac reușit este atenția la detalii și respectarea cantităților. Astfel, sărbătorile vor fi cu adevărat dulci și aromate, iar masa plină de cozonaci aburind va aduce zâmbete tuturor.

Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.