Se văd efectele facilitării fiscale pentru IT: Cognizant Softvision România a angajat 1.000 de programatori în primele 11 luni ale anului

Se văd efectele facilitării fiscale pentru IT: Cognizant Softvision România a angajat 1.000 de programatori în primele 11 luni ale anului
Publicat de Valentina Drăgoi la 25 noiembrie 2021, 11:30
Din cuprinsul articolului

Mii de angajați s-au reprofilat în contextul schimbărilor din ultima perioadă, iar acest lucru se resimte și pentru Cognizant Softvision România, dezvoltatorul de produse și servicii software capitalizează pe model de muncă hibridă și pe noul model de recrutare pentru a atinge un milestone istoric.

Softvision, lider în dezvoltarea de servicii și produse software, reprezentant al gigantului Cognizant în România, a anunțat azi că în primele 11 luni ale anului 2021 a angajat peste 1000 de profesioniști în domeniul dezvoltării de software.

Acest prag de angajare, fără precedent în industria de profil, întărește poziția de mare angajator în IT, cât și aceea de companie care dezvoltă soluții digitale, folosind ultimele tehnologii pentru clienții și angajații săi.

Compania a atins acest prag de recrutare bazându-se pe fundamentul EVP-ului – The Place To Be, Now and Beyond amplificat de 2 inițiative lansate în ultimul an: modelul de recrutare națională și modelul cultural Studio eXperience:

  • Recrutarea la nivel național – Modelul de recrutare, oriunde din România, lansat la începutul anului, a facilitat atât angajaților proprii, cât și a acelora viitori să aleagă locația din țară de unde doresc să lucreze. Angajații Cognizant Softvision pot opta pentru munca de la birou, în orașele unde compania are sedii deschise, de acasă, de oriunde de pe teritoriul României, ori hibrid. 
  • Studio eXperience – este cultura născută din realitatea post Covid și oferă cadrul perfect de  scalabilitate a operațiunilor Cognizant Softvision la nivel național, prin îmbunătățirea experienței de muncă a angajaților bazată pe flexibilitate, opționalitate, oferind astfel fiecărui angajat posibilitatea de a alege de unde și cum lucrează.

Aceste eforturi, combinate cu o echipă de recrutare și talent management determinată și puternic focusată pe excelență și rezultate, au permis Cognizant Softvision să crească dramatic, în ciuda pieței extrem de competitive a talentului de ingineri software din România.

1.000 de angajați în doar 11 luni

„Peste 1000 de angajați în 11 luni este un puternic indicator al faptului că Cognizant Softvision se bucură de atenție și considerație în regiune. Într-un an în care trendul este de reconsiderare a locului de muncă, fără precedent în piață, ne bucură foarte mult că peste 1000 de oameni au ales Cognizant Softvision drept companie unde să se dezvolte, să crească, să devină cea mai bună versiune a lor, exact așa cum promite și EVP-ul nostru: The Place To Be, Now and Beyond.

Aceasta este, de fapt, esența Cognizant Softvision: crearea unui loc în care cei mai importanți 3 piloni din cariera fiecăruia: oamenii, statutul companiei și oportunitățile se îmbină armonios, un loc unde posibilitățile de creștere sunt nelimitate și în același timp adaptate stilului propriu de viață”, a spus Mihai Constandiș, Country Manager, Romania and Head of Eastern Europe Studios, Cognizant Softvision.

“De asemenea, sunt foarte mândru că am reușit să aducem toți acești noi colegi talentați și pregătiți ce acoperă un spectru larg de tehnologii, precum JAVA, Web, .NET, Mobile, Big Data, DevOps și QA Automation. Desigur, vom continua trendul susținut de recrutare și creștem, în continuare, oferind tuturor pasionaților de tehnologie The Place To Be, Now and Beyond”, a mai adăugat Constandiș.

Un alt motiv, la fel de important, ce a facilitat atingerea acestei cifre impresionante a fost structura specifică de organizare a companiei, în principal cu accent pe conceptul de Pods, Guilds și Comunități. Pod-urile sunt echipe multidisciplinare cu o metodologie de lucru Agile care colaborează direct cu clienții companiei. Aceste modele de lucru au fost dezvoltate pentru a conferi structură și adaptabilitate pentru organizația din România, cât și pentru a facilita scalabilitatea, indiferent de cât de mare ar fi aceasta, în principal după achiziția Softvision de către Cognizant, la finalul anului 2018.

„România continuă să ridice ștacheta pentru organizația noastră și pentru omologii din alte regiuni” a spus Andres Angelani, CEO, Cognizant Softvision. „Expertiza, modelul de leadership și cultura organizațională au oferit stabilitate și au generat noi oportunități de dezvoltare, în aceste timpuri nesigure. Nu aș putea fi mai mândru de ceea ce a realizat Cognizant Softvision România, în anul ce tocmai se încheie, și privesc încrezător înspre planurile ambițioase de dezvoltare din 2022”, a concluzionat Angelani.

 

Informații articol
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.