Se schimbă vârsta de pensionare pentru acești români! Cine va putea ieși mai repede la pensie
Un nou proiect de lege depus în Senat săptămâna trecută prevede ieșirea mai devreme la pensie a acestor români. În prezent, cei care au lucrat în acest domeniu pot ieși mai devreme la pensie cu 4 luni.
Vești bune pentru acești români! Se iese mai repede la pensie. Cine sunt beneficiarii
Noul proiect de lege depus în Senat prevede ca românii care au lucrat în condiții speciale de muncă să iasă mai repede la pensie. Modificarea se aplică pentru cei din sistemul de pensii publice.
Așadar, potrivit proiectului de lege, vârsta de pensionare s-ar putea reduce cu 5 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă, față de 4 luni prevăzute în prezent.
Cum s-ar putea aplica noul proiect de lege
Ziarul Financiar a dat un exemplu pentru a putea înțelege mai bine noul proiect de lege. Așadar, potrivit sursei anterior menționate, cei care au realizat stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite (ani împliniţi) în cuantum de 1 an vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 luni.
Cei care au muncit timp de 30 de ani în condiții deosebite vor putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare de 15 ani și 8 luni.
Ce sunt locurile de muncă în condiții deosebite
Conform legislaţiei, locurile de muncă în condiţii deosebite sunt considerate “locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor”.
Este de menționat că propunerea legislativă nu este încă în vigoare. Pentru a putea fi aplicată, ea trebuie să fie adoptată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ulterior, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Sursă foto: Dreamstime
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





