În cadrul ședinței plenului de luni, Senatul a adoptat o propunere legislativă ce vine în sprijinul conducătorilor auto care au rămas fără permis. Potrivit legii, cei care au permisul suspendat datorită unei abateri minore, vor avea posibilitatea să își aleagă dintr-un an calendaristic perioada de suspendare a permisului auto.

Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat – prima Cameră sesizată în acest caz – s-a împlinit pe 7 septembrie, iar preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a citit miercuri în plen nota de adoptare tacită a Ordonanţei.

„În cazul suspendării provizorie a permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată proiectul de lege adoptat tacit de Senat.

Iniţiatorii propunerii de lege, Alexandru Băişanu şi Adrian Mocanu, explică în expunerea de motive că de prevederile legii ar beneficia şoferii care şi-ar „putea pierde pâinea” pentru o abatere minoră de la o regulă de circulaţie.

„La nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor”, se mai arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Deputatul ALDE Alexandru Băișanu se judeca cu IPJ Vrancea, în martie 2019, care i-a reținut permisul de conducere pentru trei luni, după ce a fost prins circulând cu 117 km/h în localitate. Tot în aceiași perioadă a fost depus proiectul. Decizia a rămas definitivă în luna mai.

De asemenea, deputatul ALDE Adrian Mocanu a rămas fără permisul de conducere după ce, în februarie 2019, a accidentat o tânără pe o trecere de pietoni din Buzău, potrivit digi24.

Te-ar putea interesa și: