Se schimbă banii! Anunțul făcut de Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat când va fi momentul în care România va renunța la lei și va trece la moneda euro.
„De asemenea, România îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro în anul 2024, iar în anul 2018 am făcut paşi concreţi în acest sens”, a declarat Dăncilă.
Economia românească va creşte mai susţinut în perioada 2020 – 2022, cu un ritm mediu anual de 5,2%, iar cererea internă (consumul şi investiţiile) va continua să reprezinte principalul motor al avansului economiei, potrivit Programului de convergenţă 2019 – 2022 publicat de Ministerul Finanţelor.
„Pentru anul 2019 s-a estimat o creştere economică de 5,5% fiind rezultatul unei contribuţii pozitive a cererii interne (6,1 puncte procentuale) şi a unui aport uşor negativ al exportului net (-0,6 puncte procentuale). În cadrul cererii interne s-a estimat că investiţiile brute (formarea brută de capital fix) se vor majora cu 6,9%. Pentru perioada 2020 – 2022 se estimează că economia românească va creşte mai susţinut, cu un ritm mediu anual de 5,2%. Cererea internă (consumul şi investiţiile) va continua să reprezinte în acest interval principalul motor al creşterii economice”, se arată în documentul citat.
Cheltuielile cu consumul privat se vor majora, în medie, cu 5,7% anual, în condiţiile îmbunătăţirilor manifestate pe piaţa muncii.
Formarea brută de capital fix va înregistra un ritm accelerat de creştere, în medie 7,6% anual, pe fondul îmbunătăţirii climatului investiţional prin măsurile avute în vedere, precum şi a condiţiilor de finanţare atât din surse bugetare cât şi din fonduri structurale şi de investiţii.
Potrivit documentului, se estimează că investiţiile se vor întări pe fondul unei îmbunătăţiri în implementarea proiectelor finanţate din fonduri UE, al creşterii veniturilor populaţiei, precum şi al amplificării şi diversificării surselor bugetare naţionale de finanţare.
Pe de altă parte, autorităţile prognozează o reducere a contribuţiei negative a exportului net la creşterea PIB de la -1,7 pp în anul 2018 la -0,6 pp în anul 2019 şi -0,5 pp ulterior.
În anul 2018, deficitul contului curent a fost de 4,5% din PIB urmând să se restrângă la 3,4% în anul 2019, fiind finanţat în majoritate din investiţii străine directe.
„Creşterea economică pe termen mediu va crea condiţiile îmbunătăţirii ocupării, în special în ceea ce priveşte numărul salariaţilor. Astfel, se estimează că populaţia ocupată se va majora treptat până în 2021, structura modificându-se în favoarea salariaţilor a căror pondere se estimează că va fi de peste 77% în 2022 faţă de 74% în 2018. Astfel, rata şomajului, conform AMIGO, va continua să se diminueze, de la 4,2% în 2018 la 3,8% în 2022”, subliniază Programul de convergenţă 2019 – 2022.
Guvernul a aprobat miercuri Memorandumul privind Programul de convergenţă 2019-2022. Documentul are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2019-2021 şi prognoza cadrului macroeconomic pe termen mediu 2019-2022. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.