Se schimbă banii?! Anunțul făcut de Corina Crețu
România se află în plină pregătire de aderare la zona euro, însă există lideri politici care cred că încă nu putem avansa un termen pentru momentul în care vom renunța la lei.
Comisarul european Corina Creţu, care candidează din partea Pro România pentru un mandat de europarlamentar, a declarat sâmbătă, că aderarea României la zona euro ar însemna „un pas enorm înainte”, dar, înainte de a avansa termene, Guvernul ar trebui să se asigure că economia ţării este pregătită.
„În primul rând, aderarea la zona euro depinde de starea economiei româneşti, pentru că altfel riscă să se transforme într-un bumerang şi (…) în loc de beneficii, să fie o povară pe umerii cetăţenilor, care se vor trezi dintr-o dată că vor trebui să piardă foarte mulţi bani. Mă îngrijorează şi această tensiune între Guvern şi Banca Naţională, pentru că sunt cele două entităţi care trebuie să pregătească economia românească (…) pentru aderarea la zona euro. Eu zic că nu este cazul să stabilim termene. Este important ca economia românească să fie suficient de matură, astfel încât să suporte cu bine cetăţenii României această tranziţie, care ar însemna un pas enorm înainte, dacă România va fi pregătită”, a declarat Corina Creţu, într-o conferinţă de presă.
Creţu s-a arătat îngrijorată de „dublul limbaj” al principalului partid de guvernământ în legătură cu atitudinea faţă de Uniunea Europeană.
„Nu înţeleg acest dublu limbaj: pe de o parte, aceeaşi echipă, aceiaşi oameni de pe aceeaşi scenă spun că suntem cei mai pro europeni, după aceea altcineva spune că Europa otrăveşte românii”, a spus Corina Creţu.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.