Organizația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons atrage atenția asupra drepturilor pasagerilor care au avut probleme cu zboruri anulate. Compensațiile pot ajunge până la 600 de euro, în funcție de distanța parcursă. Totuși, legislația europeană prevede și excepții în care companiile nu sunt obligate să plătească. Călătorii trebuie să cunoască aceste prevederi pentru a evita confuziile sau pierderile financiare.
Când ai dreptul la despăgubiri în cazul unor zboruri anulate
Călătorii care au avut probleme cu zboruri anulate pot solicita compensații între 250 și 600 de euro. Valoarea despăgubirii este determinată de distanța totală a zborului, nu de prețul plătit pe bilet.
Reglementările se aplică pentru zborurile operate în Uniunea Europeană, dar și în alte situații specifice.
Cât poți primi dacă ți se anulează cursa?
- 250 euro (circa 1.250 de lei) pentru distanțe de până la 1.500 km
- 400 euro (circa 2.000 de lei) pentru distanțe între 1.500 km și 3.500 km (inclusiv în interiorul UE)
- 600 euro (circa 3.000 de lei) pentru distanțe mai mari de 3.500 km
Valoarea compensației se calculează în funcție de lungimea zborului, nu de prețul biletului.
Când se aplică regulile europene privind despăgubirile
Normele europene privind protecția pasagerilor în ceea privesc aceste zboruri anulate sunt valabile în mai multe scenarii. Acestea nu se limitează doar la zborurile din interiorul Uniunii Europene, ci includ și curse operate de companii aeriene din UE în afara blocului comunitar.

Compensațiile sunt valabile dacă zborul are loc în UE, indiferent de naționalitatea companiei aeriene. De asemenea, pasagerii pot cere despăgubiri dacă aterizează în UE venind din afara acesteia, cu o companie din Uniune. Totodată, drepturile se aplică și pentru zborurile care pleacă din UE spre alte regiuni ale lumii.
Ce opțiuni are pasagerul după anularea unui zbor
Compania aeriană este obligată să ofere pasagerilor o alegere între trei variante în cazul unor zboruri anulate.
Aceste opțiuni sunt:
- rambursarea biletului de avion,
- redirecționarea către destinația finală la prima ocazie sau reprogramarea zborului la o dată ulterioară.
Dacă pasagerul alege rambursarea, poate beneficia și de o despăgubire suplimentară în funcție de durata zborului anulat.
În cazul redirecționării, compensația se calculează în funcție de întârzierea cu care se ajunge la destinația finală, comparativ cu ora inițială.
Când poate compania aeriană refuza plata despăgubirii
Există situații în care pasagerii nu pot solicita compensații, chiar dacă zborul a fost anulat. Un prim caz este atunci când anularea este anunțată cu cel puțin 14 zile înainte de data plecării.
De asemenea, despăgubirea nu este datorată dacă pasagerul este informat cu 7-14 zile înainte și i se oferă o redirecționare convenabilă. În această situație, zborul alternativ trebuie să plece cu maximum două ore mai devreme și să ajungă la destinație cu întârziere de maximum patru ore.
Dacă notificarea are loc cu mai puțin de șapte zile înainte, redirecționarea trebuie să aibă un decalaj de cel mult o oră la plecare și o întârziere de cel mult două ore la sosire. În unele cazuri, compensația poate fi redusă cu 50% dacă pasagerul ajunge la destinație într-un interval de timp rezonabil.
Situații excepționale în care nu se acordă despăgubiri
Legislația europeană prevede că pasagerii nu pot solicita compensații în cazul unor circumstanțe extraordinare. Acestea includ situații care nu puteau fi prevăzute sau evitate, chiar dacă operatorul aerian a luat toate măsurile necesare.
Printre evenimentele considerate circumstanțe extraordinare se numără deciziile privind controlul traficului aerian, instabilitatea politică sau riscurile legate de siguranță. Condițiile meteorologice extreme intră, de asemenea, în această categorie.
InfoCons pune la dispoziția publicului o aplicație mobilă gratuită, disponibilă în 33 de limbi. Aceasta conține detalii despre drepturile pasagerilor în transportul aerian, inclusiv în caz de zboruri suprarezervate sau pierderea conexiunilor. Instrumentul se dorește a fi un ghid util pentru călătorii din întreaga Europă.