Se oprește războiul?! E informația zilei. Rusia a pus condiția chiar acum

Se oprește războiul?! E informația zilei. Rusia a pus condiția chiar acum

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 26 februarie 2022, 14:00
Din cuprinsul articolului

Un mare oraș din Ucraina a fost capturat sâmbătă dimineață, iar potrivit anunțurilor făcute de oficialii ruși, Moscova nu are de gând să se oprească aici. Pe de altă parte, războiul s-ar putea termina, doar dacă Ucraina va lua o decizie mai repede.

Anunțul a venit de la șeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin. El a spus care este singura cale prin care războiul dintre Ucraina și Rusia poate să i-a sfârșit.

Potrivit acestuia, dacă Ucraina își va declara neutralitatea, atunci, Rusia va opri invazia începută în urmă cu trei zile, scrie Reuters.

De menționat este faptul că Ucraina pare deschisă în fața negocierilor. Anterior, Kremlinul a anunţat că a luat la cunoștință declaraţiile ucrainene conform cărora Kievul este dispus să discute despre un statut de neutralitate şi că le analizează.

Joi seară, purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, anunța într-o postare pe social media că Ucraina și Rusia discută despre stabilirea unui loc și a unei date pentru negocieri.

„Ucraina a fost și rămâne pregătită să discute despre o încetare a focului și despre pace”, a spus purtătorul de cuvânt Sergii Nikiforov.

Totodată, el a negat declarațiile făcute de ministrul rus de Externe potrivit cărora Kievul a refuzat invitația Rusiei la negociere. Oficialul ucrainean a mai adăugat că părțile se consultă chiar acum în legătură cu locul, dar și ora desfășurării procesului de negociere. El a mai subliniat faptul că cu cât încep discuțiile mai repede, cu atât cresc șansele ca războiul să se termine.

Ucraina vrea pace

„Trebuie să neg declarațiile potrivit cărora am refuzat să discutăm. Ucraina a fost și rămâne pregătită să vorbească despre încheierea conflictului și despre pace. Aceasta este poziția noastră neschimbată. Am fost de acord cu propunerea președintelui rus.

Chiar în acest moment, părțile se consultă cu privire la locul și ora desfășurării procesului de negociere. Cu cât discuțiile încep mai devreme, cu atât vor exista mai multe șanse de a ne întoarce la o viață normală.”, a transmis purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean, Serghei Nykyforov, pe Facebook.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov anunța că Rusia vrea să discute cu Ucraina.

„Suntem gata de negocieri, în orice moment, imediat ce forțele armate ucrainene aud apelul nostru și depun armele”, a spus el la o conferință de presă.

În același timp, el a mai adăugat și că „nimeni nu se pregătește să ocupe Ucraina, iar scopul operațiunii este clar: demilitarizarea și denazificarea”.

Amintim faptul că Ucrainei i s-a promis o eventuală aderare la NATO încă din 2008. Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în perioada premergătoare invadării Ucrainei că aceasta este o „linie roşie” pentru Moscova.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.