România are nevoie de un sistem de alertă mult mai rapid

Din punctul său de vedere, România trebuie să regândească sistemul de urgență RO-Alert, astfel încât să fie mult mai rapid, având în vedere modificările climatice de fond care se petrec în întreaga lume.

„Am avut o întâlnire cu tot grupul care constituie situaţiile de urgenţă, împreună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. La Tulcea, ştim foarte bine, e un caz fericit. Chiar i-am felicitat pentru rapiditatea intervenţiei. E un lucru evident. Există modificări climatice de fond, nu de formă, nu numai în România, în întreaga lume.

Avem un sistem RO-Alert, un lucru foarte lăudabil, dar viaţa şi evenimentele ne demonstrează că este insuficient. De aceea, avem şi fonduri europene la dispoziţie să regândim la nivel naţional un sistem de alertă mult mai rapid fiindcă aici este marea problemă. Se întâmplă aceste evenimente într-un timp mult mai scurt decât se întâmplau şi cu o frecvenţă mult mai mare, categoric, decât se întâmplau până acum.

A trebuit ca statul să găsească resursele şi sistemul cel mai adaptat. Categoric, aici, vorbim de ceva mult mai amplu prin satelit, ş.a.m.d., dar nu sunt lucruri imposibile, pentru că, repet, este un fenomen care se regăseşte în întreaga lume şi mai ales în Europa”, a declarat, vineri, Marcel Ciolacu în timpul unei vizite de lucru la municipiul Tulcea, județul Tulcea.

Cod Roșu de furtună în Capitală și în trei județe

Declarația sa a fost făcută la două zile după ce Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de tip Cod Roșu de furtună, ce a vizat atât Capitala, cât și localități din județele Ilfov, Giurgiu și Călărași. În aceste zone au fost semnalate vijelie puternică, cu rafale de vânt de peste 80-90 km/h, grindină de dimensiuni medii și posibil mari, frecvente descărcări electrice și averse care au acumulat peste 25 l/mp.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat atunci Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) din cauza avertizărilor meteorologice de Cod Galben, Cod Portocaliu şi Cod Roşu transmise de ANM şi din cauza avertizărilor hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).