Se întâmplă de la 1 ianuarie! Cine va primi mai mulți bani? Cresc salariile
Sursă: Dreamstime
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis în ziua de miercuri că Guvernul a decis să majoreze salariile profesorilor. Potrivit celor spuse, schimbarea va avea loc de la 1 ianuarie 2022.
Anunțul momentului de la Guvern! Acești români vor beneficia de salarii mai mari. Se întâmplă de la 1 ianuarie
Potrivit ministrului, decizia de creștere a salariilor a fost luată în urma unei întâlniri cu Ministerul Muncii și reprezentații sindicatelor din învățământ, în care s-a vorbit despre „nevoia și importanța unei salarizări corespunzătoare în sistemul de educație”.
„Am avut astăzi o întâlnire cu Ministerul Muncii și reprezentații sindicatelor din învățământ despre nevoia și importanța unei salarizări corespunzătoare în sistemul de educație. Nevoia de aplicare a creșterilor salariale de la 1 ianuarie 22, dar și nevoia de suplimentare a posturilor din educație generată de preluarea creșelor”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Anunțul făcut anterior de Sorin Cîmpeanu
Anterior, Sorin Cîmpeanu a susținut o declarație de presă în care a vorbit despre ceea ce se va întâmpla cu elevii, în contextul în care rata incidenței crește și avem din nou parte de un număr crescut de cazuri.
Potrivit acestuia, elevii ar putea fi testați de două ori pe săptămână, fiind nevoie și de 70 de milioane de teste de salivă până la finalul semestrului în curs.
Numărul testelor non-invazive care să fie administrate elevilor şi personalului didactic
„Lucrăm pentru a estima numărul testelor non-invazive care să fie administrate elevilor şi personalului didactic. (…) E vorba de o achiziţie de nivel foarte mare pentru că au rămas 11 săptămâni din semestrul I, având în vedere că procesul de screening înseamnă 6,4 milioane de teste necesare săptămânal, deci 70 de milioane de teste până la finalul semestrului”, a precizat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a mai spus că în școli se fac teste antigen și că Ministerul Sănătății a suplimentat numărul testelor puse la dispoziția unităților de învățământ cu 280.000.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





