Este oficial: salariul minim pe economie va creşte de la 1 ianuarie 2022! Hotărârea de Guvern a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

Salariul minim brut urcă în România la 2.550 de lei; asta înseamnă 1.524 de lei net

Astfel, salariul minim brut pe economie va creşte cu 10,8% faţă de valoarea din prezent şi va ajunge, de la începutul anului viitor, la 2.550 de lei.

Asta se va traduce printr-o majorare a salariului minim net cu 138 de lei. Salariul minim va creşte, de la 1 ianuarie, de la 1.386 de lei la 1.524 de lei.

Românii care trebuie să depună Declarația Unică vor avea, de anul viitor, un nou plafon, respectiv 30.600 lei.

De data aceasta, nu se va mai ajunge la situația de la începutul acestui an când, din neatenția Guvernului, salariul minim s-a aplicat de la 13 ianuarie, așa că unele firme au respectat legea „la virgulă”, în dauna angajaților, scrie HotNews.ro. Totul s-a întâmplat din cauza unei greșeli de redactare a Hotărârii de Guvern, care nu a mai fost, până la urmă, rezolvată.

Dispare salariul minim pentru cei cu studii superioare

O modificare importantă începând cu 1 ianuarie 2022 este eliminarea salariul minim pentru studii superioare. Odată cu majorarea salariului minim brut, acesta va depăşi suma de 2.350 de lei brut, cât era salariul minim pentru cei cu studii superioare.

În ceea ce priveşte salariul minim din construcţii, acesta nu se va modifica şi va rămâne la valoare de 3.000 de lei brut. Această sumă este scutită de contribuția la sănătate, impozit pe venit și Pilonul II. Românii care lucrează în construcţii vor încasa, în continuare, 2.362 de lei net.

Creşterea salariului minim poate aduce după sine şi alte modificări. Rămâne de văzut dacă se va majora şi punctul de amendă. El ar putea totuşi să rămână tot la 145 de lei, ca şi în anii trecuţi, adică să nu se actualizeze în funcţie de noua valoare a salariului minim.

Încasări mai mari la bugetul de stat

Majorarea salariului minim pe economie va aduce circa 1,8 miliarde de lei în plus la bugetul de stat.

1,3 milioane de români primesc, în acest moment, salariul minim pe economie, indică datele Ministerului Muncii. Iar ministrul Raluca Turcan spunea recent că sunt 1,97 de milioane de salariaţi activi ce au un salariu mai mic decât 2.550 de lei brut, atât cât va fi salariul minim brut de la 1 ianuarie.