Gabriela Firea este peste tot. Cum ia bani din autostrada spre munte

Gabriela Firea este peste tot. Cum  ia bani din autostrada spre munte
Publicat de Șerban Bușcu la 18 noiembrie 2018, 13:32

Autostrada care leagă București de Ploiești va fi, în sfârșit, finalizată. Autoritățile au aprobat deja expropierile pentru faza finală a drumului, cea care va duce de la centură până la intrarea în Capitală.

Gabriela Firea și fiul său sunt doi dintre beneficiarii importanți ai sumelor  pe care statul le va plăti pentru a comtinua lucrările, după cum scrie Profit.ro

Guvernul a aprobat în ședința de joi o Hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național „Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești”, imobile aflate pe raza localității Voluntari din județul Ilfov, printre expropriați numărându-se și o firmă cu profil imobiliar deținută de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, de fiul ei cel mare, Tudor Ștefan Firea (23 de ani) și de 2 consiliere ale primarului.

Astfel, firma respectivă, Tudor Imob Media SRL, va încasa despăgubiri de peste 200.000 de lei de la CNAIR pentru exproprierea unei suprafețe de teren arabil intravilan de 550 mp situată în Voluntari, expropriere necesară pentru lucrările de construire a tronsonului București-Ploiești din cadrul autostrăzii București-Brașov.

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.