După ce exploziile care au afectat conductele Nord Stream din Marea Baltică, anumite voci au indicat Rusia drept posibilă cauză a acestor incidente, iar asta ar însemnă că a apărut un nou front în războiul dintre Rusia şi Ucraina.

Europa, confruntare directă cu Rusia pe un nou front al războiului?!

Implicaţiile de securitate pentru întreg continentul vor fi foarte mari, iar armatele europene s-ar putea trezi într-o confruntare directă cu marina rusă, notează jurnaliştii de la Politico.eu.

„Ideea că energia subacvatică și infrastructura de comunicații a UE ar fi acum o țintă rusă ar forța armatele europene să se pregătească pentru un nou front, în mare parte neașteptat, în războiul din Ucraina, care le-ar putea aduce într-o confruntare directă cu marina rusă”, potrivit sursei citate.

Danemarca şi Suedia investighează în acest moment scurgerile de la gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, iar Norvegia transmite că au fost observate drone neidentificate în apropierea platformelor de petrol şi gaze din regiune.

Premierul Suediei a vorbit despre un „probabil act de sabotaj”, lucru întărit şi de prim-ministrul polonez, care a afirmat că „nu știm toate detaliile despre ceea ce s-a întâmplat, dar vedem clar că este un act de sabotaj, legat de următorul pas de escaladare a situației din Ucraina”.

De la Kiev, discursul a fost mult mai agresiv la adresa Rusiei. „Un atac terorist planificat de Rusia și un act de agresiune față de UE”, a afirmat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Zelenski.

Oficial german: Un astfel de act de sabotaj s-ar potrivi și cu abordarea hibridă și terorismul de stat a Rusiei

Şi unii politicieni din Germania au acuzat direct Rusia că ar fi în spatele exploziilor ce au provocat scurgeri la conductele de gaz. Atacul a fost un act de sabotaj al Rusiei pentru a descuraja și a amenința Europa, a spus Roderich Kiesewetter, purtătorul de cuvânt al guvernului pentru prevenirea crizelor.

Într-o altă declaraţie, el a afirmat că „este probabil ca Rusia să încerce în acest fel, pe de o parte, să stârnească incertitudinea în rândul populației europene și, pe de altă parte, să sublinieze încă o dată la nivel de stat posibilitatea unui atac asupra infrastructurii critice. Un astfel de act de sabotaj s-ar potrivi și cu abordarea hibridă și terorismul de stat a Rusiei”.

Infrastructura energetică a Europei prezintă riscuri de securitate

Simone Tagliapietra, reprezentant al think tank-ul Bruegel, specializat în politica energetică și climatică a UE, atrage atenţia asupra problemelor profunde cu care s-ar putea confrunta Europa în această iarnă, ca urmare a riscurilor de securitate asupra infrastructurii energetice.

„Europa ar trebui să înțeleagă acum că infrastructura energetică prezintă riscuri de securitate. Dacă se întâmplă ceva de acest gen cu conducta noastră în Norvegia sau în Algeria în această iarnă, avem probleme profunde.

Trebuie să ne extindem activitățile de securitate asupra infrastructurii noastre energetice critice, pentru că actorii care nu ne sunt prieteni ar putea replica acest tip de acțiune”, a explicat specialistul.

Jurnaliştii de la Politico mai subliniază că, dacă Rusia se află într-adevăr în spatele acestor sabotaje, totul s-ar încadra în manualul Kremlinului de acte de agresiune voalate menite să intimideze și să tulbure. Cât despre costurile financiare pentru gigantul Gazprom şi pentru Rusia, acestea ar fi efectiv nule, mai arată sursa citată, având în vedere că Nord Stream 2 nu funcţionează, iar Nord Stream 1 este oprit de la începutul acestei luni.