Se dau 1.500 de lei pentru români. Ce condiții trebuie să respecți

Szabó Ödön, deputatul UDMR de Bihor, a inițiat un proiect pe care l-a și depus, care prevede mai multe amendamente la legea care reglementează acordarea unui sprijin în valoare de 1.500 lei pentru părinții cu copii mici. Deputatul UDMR amintește, în comunicatul de presă trimis, că legea a fost adoptată anul trecut dar că Ministerul Finanțelor nu a elaborat normale de aplicare legală chiar dacă aceasta trebuia să fie aplicată de la 1 ianuarie 2021.

Szabó Ödön mai precizează că amendamentul depus joi în Parlament de UDRM extinde sfera antreprenorială, astfel încât toate întreprinderile ar putea aloca acest sprijin de 1.500 de lei din baza de impozitare pentru serviciile de educație timpurie pentru copiii angajaților.

„Amendamentele clarifică noțiunea de educație timpurie, dar și care sunt instituțiile ce pot beneficia de prevederile legii. Totodată noul act normativ prevede ca în cazul în care părinții au optat pentru tichetele de creșă eliberate de autoritățile locale, nu pot beneficia și de sprijinul de 1.500 de lei din partea statului, eliminându-se astfel o posibilă dublă finanțare pentru același serviciu”, precizează deputatul UDMR.

Obiecțiile nu au o bază solidă

Deputatul UDMR a mai spus că obiecțiile formulate de Ministerul Finanțelor nu au o bază solidă, atunci când se vorbește despre un impact bugetar de 4,5 miliarde de lei din bugetul de stat pentru acordarea acestui sprijin.

„În momentul de față în România sunt 530 de mii de copii înscriși la grădinițe, din care 280 de mii frecventează grădinițe cu program normal, deci părinții acestor copii nu pot beneficia de un asemenea sprijin, deoarece nu au cheltuieli deductibile.

Astfel, principalii beneficiari sunt părinții acelor aproape 250.000 de copii care frecventează grădinițe cu program prelungit, și care au costuri în plus,  pentru masa copiilor, de aproximativ 300 RON pe lună, pe o perioadă de 9-10 luni din an.

Dacă se adaugă la această cifră grădinițele private unde se află aproape 30 de mii de copii și creșele, unde merg aproape 20 de mii de copii, în total 650-700 de milioane de lei ar însemna impactul maxim pentru bugetul de stat.

Din păcate nu toți părinții pot beneficia de această prevedere deoarece nu lucrează sau lucrează în zone unde angajatorul nu poate să ofere acest sprijin, deci costul real este mult mai mic. Din cele expuse rezultă că această lege este departe de a crea o povară bugetară de 4,5 miliarde, așa cum susține Ministerul Finanțelor.”, a mai declarat acesta.

”Ministerul Finanțelor nu s-a străduit să soluționeze problemele apărute”

Szabó Ödön a mai precizat că Ministerul de Finanțe nu s-a străduit să rezolve problemele apărute, ci a preferat să aleagă calea mai ușoară, suspendarea aplicării legii.

„Mai multe persoane ne-au semnalat faptul că, deși legea a avut lacune juridice, au existat beneficiari ai acestei prevederi, încă din prima lună a anului. Din păcate Ministerul Finanțelor nu s-a străduit să soluționeze problemele apărute,  ci a ales varianta cea mai ușoară, să suspende aplicarea legii. Prin amendamentul depus de UDMR dorim să accelerăm punerea în practică a acestei legi.” a declarat deputatul Szabó Ödön.