Acte de identitate fictive, eliberate pe bandă rulantă

Autoritățile române au lansat marți o operațiune de amploare, vizând eliberarea ilegală de acte de identitate pentru cetățeni din afara granițelor.

În total, au fost efectuate 206 percheziții în județul Botoșani, la instituții publice și domicilii private, într-un dosar ce scoate la lumină implicarea unor funcționari publici în falsificarea documentelor oficiale.

Perchezițiile au avut loc atât la sediile unor instituții publice, cât și la domiciliile unor persoane fizice, în cadrul unei anchete penale complexe. Printre entitățile vizate se numără și Serviciul de Evidență a Populației din orașul Săveni.

Ancheta vizează activitatea unei rețele care, cu sprijinul unor funcționari publici, ar fi emis documente de identitate false pentru persoane originare din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova. Actele ar fi fost emise în baza unor date nereale, precum domicilii fictive și identități complet inventate.

Patru funcționari, sub ancheta procurorilor

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că a fost declanșată urmărirea penală în cazul a patru funcționari publici. Aceștia sunt angajați ai unui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.

Doi dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, în timp ce alți doi au fost plasați sub control judiciar. Aceștia sunt acuzați de comiterea infracțiunii de fals informatic în formă continuată. Măsurile au fost dispuse de procurorul de caz, în cadrul unui dosar extins care implică și alte fapte penale.

Mii de buletine, eliberate ilegal

Conform datelor furnizate de Parchetul ICCJ, în perioada 2023–2024, aproximativ 7000 de persoane din foste state sovietice și-ar fi stabilit fictiv domiciliul în România.

Aceste persoane au obținut cărți de identitate pe baza unor certificate falsificate care atestau dobândirea cetățeniei române.

„Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar şi la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, totul cu scopul obţinerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei în România”, a transmis Parchetul ICCJ.

Falsuri în lanț, fără știrea proprietarilor de imobile

Modul de operare al rețelei implica întocmirea de declarații false de luare în spațiu, necesare pentru stabilirea domiciliului în România.

Acestea erau realizate fără prezența sau acordul proprietarilor locuințelor respective. În acest fel, străinii obțineau buletine românești fără să fi locuit vreodată în țară.

„În mod concret, beneficiarii au obţinut cărţi de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetăţeniei române şi care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparţinând unor cetăţeni români care nu erau titularii spaţiului respectiv și chiar fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declaraţiilor de luare în spaţiu şi implicit fără prezenţa lor în faţa funcţionarului de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor”, a mai precizat Parchetul.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească întregul prejudiciu și să identifice toate persoanele implicate în acest mecanism de eliberare frauduloasă a actelor de identitate.