Numere de înmatriculare „de lux”, disponibile prin licitație publică

Proiectul depus în Parlament propune ca șoferii din România să poată avea numere de înmatriculare scurte, formate din una până la cinci cifre sau litere, alese după preferință. Aceste combinații vor fi atribuite doar prin licitație, iar numărul va reveni celui care oferă suma cea mai mare.

Sistemul ar introduce o nouă categorie de numere preferențiale, complet diferită de cea actuală, și ar transforma plăcuțele de înmatriculare într-un veritabil obiect de lux.

Spre deosebire de sistemul actual, unde o combinație personalizată costă 45 de lei și trebuie să conțină cel puțin două cifre și trei litere, noile plăcuțe ar putea include chiar și o singură literă sau o singură cifră, precum „B-1” sau „AG-A”, potrivit ProMotor.

Abrevierea județului rămâne obligatorie, dar ordinea și combinația caracterelor care urmează pot fi alese liber. Combinațiile nu pot conține termeni jignitori, mesaje politice, religioase sau rasiste și nici denumiri asociate autorităților publice.

placute de inmatriculare, numere masina
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Licitația pentru un astfel de număr ar putea începe de la 500 de euro

Proiectul, inițiat de deputatul AUR Lucian Mușat, prevede ca licitațiile să aibă loc online și să dureze cinci zile. Fiecare solicitare pentru un număr preferențial va fi publicată pe o platformă electronică, iar participanții vor putea licita pentru combinația dorită.

Prețurile de pornire diferă în funcție de lungimea numărului: pentru plăcuțele cu cinci caractere (de exemplu, PH-12345 sau B-10N3L) licitația ar începe de la 500 de euro, iar pentru cele cu un singur caracter (precum AG-9 sau B-1) suma minimă ar fi de 5.000 de euro.

După achiziție, numerele pot fi transferate gratuit sau vândute altor persoane, similar sistemului din Emiratele Arabe Unite.

Modelul este similar cu cel din Dubai

Inițiatorii proiectului susțin că sistemul de licitație este inspirat din Dubai, unde numerele de înmatriculare scurte sunt considerate un simbol al statutului social. Acolo, prețurile pot atinge sume colosale. Un exemplu celebru este plăcuța „P7”, vândută la licitație pentru aproape 15 milioane de dolari.

Prin această propunere, autoritățile române ar putea atrage fonduri suplimentare la buget, dar și crea o piață exclusivistă pentru pasionații de mașini care își doresc un număr unic.