Traian Băsescu, despre pensiile speciale: Statul nu poate încuraja șmecherii care ies la pensie la 48 de ani

Traian Băsescu, despre pensiile speciale: Statul nu poate încuraja șmecherii care ies la pensie la 48 de ani

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 5 octombrie 2025, 21:54

Fostul președinte Traian Băsescu critică dur sistemul pensiilor speciale și angajările făcute pe criterii de relații, nu de competență, afirmând că aceste practici distrug administrația publică. În același timp, el apreciază eforturile Guvernului de a menține stabilitatea economică și avertizează că măsurile de austeritate, deși dificile, sunt uneori inevitabile.

Traian Băsescu: Bolojan trebuie să pună capăt la aceste practici

Traian Băsescu a criticat vehement modul în care sistemul pensiilor speciale permite unor persoane să se retragă devreme din activitate, pentru ca apoi să fie angajate din nou în instituții publice.

El a dat exemplul angajaților care ies la pensie în jurul vârstei de 48 de ani, beneficiază de pensii consistente, iar apoi revin în posturi de conducere în companii de stat sau în administrația publică.

Fostul președinte a afirmat că aceste practici sunt dăunătoare și contribuie la apariția „dezastrului administrativ”. Lipsa competenței, combinată cu rețelele de influență, generează decizii greșite și slăbesc performanța instituțiilor. El a spus că astfel de angajări „pe pile” se regăsesc inclusiv în instituții strategice, precum companiile de infrastructură sau spitalele publice, unde oameni fără calificare ajung să gestioneze contracte importante.

Traian Băsescu a afirmat că premierul Ilie Bolojan are responsabilitatea de a combate aceste nereguli și a arătat că are încredere în determinarea acestuia. El a subliniat că Bolojan ar trebui să se impună public și să vorbească deschis despre problemele reale ale sistemului, inclusiv despre pensionările premature urmate de reîncadrarea în funcții plătite de stat.

„Statul nu poate încuraja șmecherii. Ies la 48 de ani la pensie, că ies cu pensie specială, drept pentru care cu pensia mea specială și gradul meu de la SRI mă duc la compania de drumuri, după care, tot pe bază de pile, mă mut la spitalul de copii din Iași, șef mare care se ocupă cu licitațiile, dar fără nicio calificare pentru a ajunge la spital sau la drumuri, dar provoacă, prin lipsă de cunoștințe, dezastre. Deci Bolojan trebuie să pună capăt la aceste practici și eu sper să reușească să se impună, pentru că partidele nu îl pot bloca la nesfârșit. Are obligația la un moment dat să spună: Dragi români, am următoarea problemă. Spre exemplu, să o explice pe cea cu pensionarea la 48 de ani și să mă angajez tot la stat. Du-te nene și angajează-te în domeniul privat. Sunt distribuitorii care merg pe biciclete, câștigă un ban cinstit”, a spus Băsescu la România TV.

Traian Băsescu
SURSA FOTO: evz.ro

Despre măsurile de criză și stabilitatea economică

Fostul președinte a comentat și pachetul de măsuri economice adoptat recent de Guvern. El a apreciat că aceste decizii, deși nepopulare, au fost necesare pentru a menține credibilitatea României în fața agențiilor internaționale de rating.

El a mai spus că, în fața unei astfel de situații, un decident are doar două opțiuni: să aplice măsurile necesare, asumându-și riscul politic, sau să demisioneze. Refuzul de a acționa, a avertizat Băsescu, ar duce inevitabil la „încetarea de plăți pentru țară”.

„Măsurile luate în pachetul unu au făcut ca agențiile de rating să nu ne retrogradeze la junk. Aici clar guvernul a avut un prim succes. Știu cât este de greu, e incredibil de greu să iei astfel de măsuri prin care lovești în populație, în copii, în pensionari. Dar ca decident ești în fața a două variante: să nu faci ce a făcut Bolojan și atunci să spui eu nu fac asta, ori vine cineva care să facă reducere de cheltuieli, ori, dacă nu, eu demisionez, nu mai vreau. Asta este varianta pe care, dacă o aplici, te duci în rezultatul neaplicării, adică încetarea de plăți pentru țară”.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.