Unii dintre cei mai mari exportatori de gaze la nivel mondial s-au reunit, luni, în Algeria, pentru a discuta un plan de majorare a preţurilor care să nu afecteze membrii Forumului Statelor Exportatoare de Gaze (GECF), transmite Reuters.

Miniştrii Energiei din cei mai mari trei furnizori de gaze ai Europei, respectiv Rusia, Algeria şi Qatar, speră că grupul exportatorilor poate găsi o soluţie comună de majorare a profiturilor, care sunt în scădere de peste un an.

Aceste state concurează pe o piaţă saturată, ca urmare a creşterii producţiei alternative de gaze în America de Nord, iar şansele unui acord sunt vagi, înaintea unei reuniuni ministeriale din portul algerian Oran.

„Urmează să fie stabilit un nou model de cooperare, în beneficiul tuturor părţilor. Trebuie să ajungem la un comerţ internaţional cu gaze stabil, prin utilizarea eficientă a resurselor energetice mondiale”, a declarat ministrul algerian al Energiei, Chakib Khelil.

El a arătat că problemele care vor fi discutate luni vor reprezenta o bază pentru definirea tuturor opţiunilor de implementare corectă a strategiilor.

Statele membre ale GECF deţin 70% din rezervele convenţionale de gaze la nivel mondial.

Cererea a fost afectată de criza economică şi majorarea neaşteptată a livrărilor de gaze extrase prin metode neconvenţionale din Statele Unite.

Khelil a arătat că, potrivit estimărilor actuale, cererea va reveni, în 2013, abia la nivelul anului 2008. Algeria asigură 20% din necesarul de gaze al Europei.

SURSA: Mediafax