Traian Băsescu susține că Viorica Dăncilă va fi președintele PSD. Acesta a mai precizat că ar fi un dezastru dacă președinte ar fi Ecaterina Andronescu.

”Cred că doamna Dăncilă e cea mai bună soluție, în momentul de față. Sper să nu câștige Andronescu pentru că va distruge PSD cum a distrus Educația. Îmi place că au mai mulți candidați și îmi mai place cum au decis să voteze. Fiecare se prezintă cu buletinul de identitate când ridică buletinul de vot. Nu ar fi rău deloc ca Oprișan să plece acasă. Unii voiau să amâne Congresul, doamna Firea, domnul ăla din sud, Stănescu. Dăncilă i-a înșirat în cuier ca pe haine. Vă place, bine. Nu, bună ziua. Nu s-a jenat deloc să facă schimbări într-un proces care era necesar. Va mai fi un Congres, după prezidențiale.”, a declarat Băsescu.

Fostul președinte a vorbit și despre Eugen Teodorovici, dar și despre ce va face PSD la prezidențiale.

”Vreau să îi văd bătuți cum trebuie, vreo două cicluri electorale. Eu sper să nu intre în turul 2 la prezidențiale. Dacă ar vrea să aibă o șansă bună, ar fi bine să ia portretul președintelor Croației și Sloveniei. Ea cred că are bunul simț să nu candideze la prezidențiale. Pare să aibă bun simț. Eu vreau să îl văd pe Codrin Ștefănescu cu 50 de voturi în partid.

Electoratul PSD nu se va duce la vot în turul 2, dar cei care se vor duce, un milion, un milion jumătate, vor vota împotriva lui Iohannis. Eu, dacă aș fi în locul lui Iohannis, aș face orice ca să intre PSD în turul 2.

Teodorovici nu e o soluție nici măcar pentru funcția de contabil la o scară de bloc. Nu e el la încălzire. ”, a spus Traian Băsescu.