Ministrul Transporturilor este pus pe fapte mari și dă milităria jos din pod ori de câte ori este nevoie. Răzvan Cuc a trecut iarăși la amenințări deoarece nu a fost mulțumit de stadiul lucrărilor care se desfășoară în această perioadă pe autostrada București-Pitești, A1.

Răzvan Cuc a efectuat o vizită la kilometrul 36 de pe autostrada A1, unde se efectuează lucrări pentru podul care va trece peste Argeș. Ministrul Transporturilor a fost însoțit de șeful CNAIR, Narcis Neaga, dar și de directorul companiei de drumuri București, Daniel Dinu. Ministrul a trecut la amenințărea cu concedierea. Acesta a dat termen o lună de zile, altel se va lăsa cu demiteri din funcție.

”Domnule constructor, faceți ce v-am spus! Dacă nu, încheiem amical totul, reziliem contractul, luați 3 ani certificat negativ. Vedeți ce se întâmplă din cauza indolenței și a autoritatilor, care în loc să stea aici stau în birou și a dumneavoastră. Aveți 24 de ore să dați soluția pentru ce s-a decopertat și s-a lăsat. Stați și lucrați în șantier aici. Dacă trec și văd că se întâmplă altceva față de ceea ce am spus, am încheiat discuția și cu dumneavoastră și cu dumneavoastră”, a afirmat ministrul Transporturilor.

”Acuma, asta e testul directorului Dinu. Are o lună de zile să termine podul. Nu l-a terminat, s-a terminat, și cu Domnul Dinu și cu constructorul”, a mai spus Răzvan Cuc.

”E o lucrare mai de amploare… Avem soluții..Lucrăm, lucrăm… De mâine o să vedeți că se lucreaza”, a spus Daniel Dinu.

Pe această arteră a autostrăzii A1 se circulă cu dificultate deoarece benzile au fost restrânse de la un număr de patru, la două. Șoferii care se aflau pe drum și au trecut pe lângă oficialii veniți de la București au recurs la claxoane și la huiduieli.

Imaginile pot fi văzute aici.