Scuturand un pom uscat

Nu exista vreo acumulare sau contract explicit ca fiecare va lua inapoi ceea ce a dat. si nu pentru ca regimul era comunist: asa functioneaza toate sistemele „de stat” si in vestul Europei. Ele sunt mari „Caritasuri” nationale, care merg atata vreme cat in ele intra mai multi oameni decat ies, dar ajung la ananghie cand raportul se inverseaza. Iar acest raport se inverseaza inexorabil peste tot in Europa. Numai ca problemele de reforma a pensiilor in Germania si Franta, desi provoaca atata agi

Nu exista vreo acumulare sau contract explicit ca fiecare va lua inapoi ceea ce a dat. si nu pentru ca regimul era comunist: asa functioneaza toate sistemele „de stat” si in vestul Europei. Ele sunt mari „Caritasuri” nationale, care merg atata vreme cat in ele intra mai multi oameni decat ies, dar ajung la ananghie cand raportul se inverseaza. Iar acest raport se inverseaza inexorabil peste tot in Europa. Numai ca problemele de reforma a pensiilor in Germania si Franta, desi provoaca atata agitatie sociala, sunt joaca de copii in comparatie cu cele ale Romaniei. Subiectul ar trebui sa fie astazi, alaturi de reforma sistemului energetic si a administratiei publice, principala prioritate a Guvernului. Dar in vreme ce de ultimele doua se mai discuta uneori, atunci cand apar cu semnul minus in rapoarte internationale, reforma pensiilor zace de doi ani si jumatate intr-o uitare totala.
Nimeni nu spune ca ar fi simpla. In Germania raportul angajati/pensionari de stat a ajuns in jur de 1,6:1, si asta provoaca mare ingrijorare; la noi este 1:1, iar daca includem si pensionarii agricoli, devine subunitar. Contributia la fond este de aproximativ 1/3 din salariul brut (fata de 19% in Germania), cea mai mare din Europa, greu de suportat de orice firma. Cu un pensionar per angajat, rezulta deci o pensie medie cam la 1/3 dintr-un salariu mediu. Cu alte cuvinte, storcand firmele si angajatii de ultima picatura de vlaga, reusim sa dam niste pensii de mizerie (si nici nu mai vorbim de colectarea imperfecta).

In fata acestei aritmetici implacabile, e usor de inteles disperarea tuturor: agenti economici, angajati, pensionari. si chiar a Guvernului, strangerea de bani, fiind in ultima vreme, principalul motor al politicilor in Romania. De fapt, singurul motor real, restul de activitati fiind traducere si adoptare de acquis comunitar. Sub discursurile pioase si eufemistice despre crearea de locuri de munca sau protejarea salariatilor, se ascunde de fapt goana dupa bani de pensii. De aceea s-au scos conventiile civile prin noul Cod al muncii, cu toate discutiile kafkiene care au urmat, in care nimeni nu recunostea de fapt miza reala: se mai pot sau nu angaja oameni in regim temporar fara impovaratoarele contributii sociale? (raspuns final, nu). De aceea balbaiala cu amendamentul la Legea IMM, care le obliga (sau nu) sa aiba cel putin un angajat, inventat in graba si in secret de oameni care habar n-au ce inseamna sa angajezi pe cineva si ignora amanunte esentiale precum: cum poate o firma sa angajeze pe cineva chiar in momentul infiintarii juridice? angajatul trebuie sa fie neaparat cu norma intreaga sau se poate si timp partial? si de aceea se discuta atat de intens astazi in Ministerul Finantelor despre globalizarea dividendelor sau macar marirea impozitului aferent la 20% (pentru a stopa tendinta angajatilor de a-si face firme in vederea evitarii contributiilor sociale).

Pe scurt, mediul de afaceri sufera din intarzierea reformei reale, iar pensionarii sufera si ei. Nimeni nu poate pretinde ca are la indemana o solutie rapida. Dar poate pretinde ca Guvernul sa nu petreaca un mandat intreg fara a avea curajul sa miste un deget pentru urgenta sa numarul 1, doar pentru ca subiectul nu le place colegilor din sindicate, dupa ce la presiunea lor a anulat schimbarea initiata de precedentul cabinet. Chestiunea fondurilor adevarate cu acumulare trebuie repusa pe tapet imediat, nu in 2005, dupa alegeri. Ministrul Marian Sarbu pare insa lipsit de stiinta sau putinta de a declansa o dezbatere reala privind drama noastra comuna. Sindicalist cam fara charisma el insusi, prefera sa sufle in continuare in trombonul recorelarilor (mutand banii de la unul la altul, cu pensia medie tot la 1/3 din salariu) sau sa plimbe procentele de contributii de la angajat la angajator, de parca asta ar schimba cu ceva costul fortei de munca. Sa fim seriosi. Pentru a promova interese sociale majore, se cer cap limpede, curaj politic si intelegere atat pentru cei care au nevoie de redistribuire in societate, cat si pentru cei care produc ceea ce se redistribuie. In ultima instanta, Guvernul trebuie sa priceapa ca daca scuturi o data pomul si din el cad mere, asta nu inseamna ca merele cresc in urma actiunii de scuturare. Altminteri, cu strategii privind pensiile ca cele din ultimii doi ani, mi-e teama ca ministrul Sarbu va ramane la sfarsitul mandatului calare pe un trunchi de pom incovrigat si uscat, scuturandu-l de zor.