Campionatul Mondial de Rugby a cernut: Anglia a luat bronzul

Încet, încet, Campiontul Mondial de Rugby care a captat atenția întregii lumi în ultimele săptămâni se apropie de final. Cel mai important trofeu din sportul cu balonul oval va fi decernat mâine seară, după finala dintre reprezentativele Noii Zeelandă și Africii de Sud.

Până la ultimul act, vineri seară, finala mică a opus naționalele Argentinei, una dintre surprizele plăcute ale acestei competiții, și Angliei.

Englezii, în calitate de favoriți, păreau că nu vor avea probleme cu sud-americanii. Naționala trandafirului a avut 13-0, dar, în rugby, atunci când ai impresia că te poți desprinde pe tabelă, dacă ai un adversar tenace, totul se poate schimba rapid.

La pauză, scorul era 16-10 pentru britanici. În partea a doua, jocul a fost și mai echilibrat, la 26-23 pentru englezi, „pumele” nu au reușit egalarea, cu 5 minute înainte de final. Argentinienii au ratat o lovitură de pedeapsă.

Mulți vedeau Argentina favorită

Înaintea partidei, au fost voci care spuneau că Argentina, aflată la a treia finală pentru medaliile de bronz, ar fi favorită. Asta datorită forței arătate împotriva Țării Galilor, meci pe care l-a câștigat cu 29-17. Totuși, în fața Noii Zeelande „pumele” au fost pur și simplu spulberate, 6-44.

Susținătorii Angliei și-au amintit că favoriții lor s-au aflat de la început printre favoriți. Și chiar au fost la un pas de a cincea finală mondială. Dar au pierdut în ultimele minute meciul cu Africa de Sud, 15-16, după ce în minutul 69 scorul era 15-6.

Anglia a fost campioană mondială în 2003, singurul titlu mondial pe care Europa îl deține. În plus, a mai jucat de alte trei ori finala mare dar a pierdut. Mai are un meci pentru ”bronz” în 1995. Australia a câștigat două trofee supreme, iar Noua Zeelandă și Africa de Sud au câte trei Cupe William Webb Ellis.

„După dezamăgirea meciului din weekend-ul trecut cu Africa de Sud, este important ca vineri să jucăm din nou cu determinarea și dăruirea care ne-au adus foarte aproape de finală. Meciul pentru medalia de bronz ne oferă o mare oportunitate de a încheia turneul într-o notă pozitivă”, a declarat, înaintea finalei mici, englezul Steve Borthwick.