Pleininger va ocupa postul de membru interimar al CS până la următoarea întrunire a Adunării Generale a Acționarilor, a anunțat companie petrolieră, într-un comunicat remis Bursei de Valori București.

Până la începutul acestei luni, Pleininger a ocupat funcția menționată mai sus, după această dată fiind numit vicepreședinte Senior al Diviziei Regiunea Europa de Sud-Est și Marea Neagră, o structură nou înființată în cadrul grupului OMV (Austria.)

OMV Petrom este cea mai mare companie din România. Grupul OMV Petrom şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde euro în ultimii opt ani.

La finele anului trecut, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, OMV Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV.

Mai mult, OMV Petrom operează centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.

OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea – 18,99%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1,62%, iar 7,74% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.