Schimbare totală la ITP. Obligatoriu pentru șoferii cu mașini mai vechi de zece ani

Schimbare totală la ITP. Obligatoriu pentru șoferii cu mașini mai vechi de zece ani

SURSA FOTO: Facebook, Registrul Auto Român

Publicat de Leonard Bădilă la 8 decembrie 2024, 00:00

Autoritățile din Germania au anunțat mai multe schimbări la ITP. Vârsta medie a mașinilor care circulă pe drumurile germane a ajuns la zece ani, pe măsură ce mulți șoferi preferă vehiculele mai vechi în detrimentul celor noi.

Autoritățile din Germania au anunțat mai multe schimbări la ITP. În acest context, organizația TÜV a solicitat introducerea inspecțiilor generale anuale (HU) pentru mașinile mai vechi de un deceniu. Măsura ar avea scopul de a spori siguranța rutieră, dar ar implica și costuri suplimentare pentru șoferi.

Schimbări la ITP în Germania

Reprezentanții TÜV argumentează că vehiculele mai vechi sunt mai susceptibile să aibă probleme tehnice, mai ales dacă nu beneficiază de o întreținere regulată. Jürgen Wolz, membru al conducerii TÜV Süd, a declarat că rata defectelor crește semnificativ la mașinile cu o vârstă mai mare de zece ani, subliniind necesitatea inspecțiilor anuale pentru a menține siguranța rutieră.

În prezent, legislația prevede ca mașinile să fie supuse unei prime inspecții generale la trei ani după înregistrarea inițială, iar ulterior la fiecare doi ani. Costul actual al unei inspecții, care include și testarea emisiilor (AU), este de aproximativ 150 de euro, potrivit T-Online.

mașini
SURSA FOTO: Dreamstime

Inspecțiile suplimentare ar presupune costuri mai mari pentru proprietari

TÜV susține că inspecțiile suplimentare ar presupune costuri mai mari pentru proprietarii de vehicule vechi, deși organizația subliniază că prețul HU trebuie să rămână accesibil. Jürgen Wolz a explicat că datorită metodelor de testare mai moderne, nu este anticipată o creștere drastică a costului inspecțiilor. Totuși, pentru șoferi, introducerea controalelor anuale ar însemna o povară financiară dublă: atât costul inspecției în sine, cât și posibilele reparații suplimentare necesare pentru a trece testul.

Pe lângă vehiculele tradiționale, TÜV efectuează tot mai multe inspecții și pentru mașinile electrice. Acestea prezintă însă provocări specifice, deoarece multe dintre sistemele lor, cum ar fi cele de asistență la condus, nu pot fi testate complet cu metodele actuale. Wolz a explicat că, în prezent, evaluările pentru vehiculele electrice se limitează la inspecții vizuale, cum ar fi verificarea cablurilor și a izolației.

„Cu mașinile electrice, adesea putem efectua doar inspecții vizuale, de exemplu pentru defecte de izolație sau cabluri defecte”, spune Wolz.

Pentru a putea testa integral aceste mașini, TÜV consideră că este urgentă o modernizare cuprinzătoare a procedurilor de inspecție.

Propunerea TÜV de a introduce inspecții anuale pentru mașinile mai vechi de zece ani ridică întrebări legate de costurile suplimentare pentru șoferi și de echilibrul între siguranța rutieră și accesibilitatea financiară.

Informații articol
Etichete: , , ,
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.