Ce funcție ar putea avea Nistor Călin

Nistor Călin ar putea prelua funcția de procuror-şef al Secţiei de combatare a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie (Secţia a II-a) a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această funcție a fost ocupată de procurorul Marius Bulancea, fost consilier al lui Kovesi.

Marius Bulancea a fost eliberat din funcţie ca urmare a detaşării sale în funcţia de „Law officer” la Parchetul European, pentru o perioadă de 3 ani.

Nistor Călin a încercat în trecut să ajungă procuror la SIIJ

Nistor Călin a încercat în februarie 2019 să ajungă procuror la SIIJ. În urma unui verdict negativ din partea comisiei care a evaluat activitatea din ultimii cinci ani a candidaţilor pentru posturile de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, Nistor Călin s-a retras din competiţie.

Acesta a asigurat conducerea interimară a Direcţiei din ianuarie 2019. Cu o carieră de 24 de ani, Nistor Călin a mai asigurat conducerea interimară a DNA, timp de două luni, şi în anul 2013. Între 2013 şi 2019 a fost procuror-şef adjunct al DNA. Anterior, a condus şi structura teritorială Piteşti a DNA.