ITP 2025: Noi reguli pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis Ordinul nr. 1140/2025, prin care se modifică Reglementările privind omologarea, agrearea și efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase – RNTR 3. Aceste reglementări au fost inițial aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.134/2005.
Ordinul nr. 1140/2025 a intrat în vigoare la data de 13 august 2025 și a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 13 august 2025. Forma actualizată a documentului este aplicabilă începând cu 14 august 2025.
Având în vedere Referatul Direcţiei transport rutier nr. 16.361 din 23.06.2025, prin care se supune spre aprobare Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru modificarea Reglementărilor privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase – RNTR 3, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.134/2005, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 15 alin. (1) pct. I lit. b) din Normele de efectuare a activităţii de transport rutier de mărfuri periculoase în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2007, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
Art. I – Reglementările privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase – RNTR 3, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.134/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 şi 97 bis din 1 februarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La capitolul 1 punctul 1.1, subpunctul 1.1.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„1.1.1. Categoriile de vehicule N şi O sunt cele definite la art. 4 alin. (1) lit. (b) şi (c) din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi ale sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 595/2009 şi de abrogare a Directivei 2007/46/CE.”
2. La capitolul 1 punctul 1.3, literele a) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) ADR – Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase, adoptat şi semnat la Geneva la 30 septembrie 1957, restructurat, în vigoare de la 1 ianuarie 2025, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare;
…
j) RNTR 7 – Reglementări privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere, precum şi eliberarea atestatului tehnic pentru maşinile autopropulsate şi pentru vehiculele lente.”
Noi reguli pentru vehiculele MEMU și echipamentele de încălzire în transportul mărfurilor periculoase
3. La capitolul 1 punctul 1.4, subpunctul 1.4.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„1.4.3. unitate mobilă pentru fabricarea explozivilor (MEMU) – o unitate sau un vehicul care are montată o unitate pentru fabricarea explozivilor din mărfuri periculoase care nu sunt explozivi şi pentru încărcarea acestora în găuri de mină. Unitatea este compusă din cisterne diverse şi containere pentru transportul în vrac, din echipamente pentru fabricarea explozivilor, precum şi din pompe şi accesoriile acestora. MEMU poate avea compartimente speciale pentru explozivi ambalaţi. Deşi definiţia MEMU include expresia «pentru fabricarea explozivilor din mărfuri periculoase care nu sunt explozivi şi pentru încărcarea acestora în găuri de mină», prescripţiile pentru MEMU se aplică numai transportului, nu şi fabricării şi încărcării explozivilor;”
4. În anexa nr. 1 la reglementări, capitolul 9.2 se modifică şi va avea cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
5. În anexa nr. 1 la reglementări, la capitolul 9.3, punctul 9.3.2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„9.3.2.2. Dispozitivele de încălzire cu combustie trebuie să îndeplinească prescripţiile de la pct. 9.2.5.1, 9.2.5.2, 9.2.5.5 şi 9.2.5.6.”
Reglementări noi pentru instalațiile electrice ale vehiculelor care transportă mărfuri periculoase
6. În anexa nr. 1 la reglementări, la capitolul 9.7, punctul 9.7.7.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„9.7.7.1. Dispozitivele de încălzire cu combustie trebuie să îndeplinească prescripţiile de la pct. 9.2.5.1, 9.2.5.2, 9.2.5.5 şi următoarele prescripţii:
a) întrerupătorul poate fi instalat la exteriorul cabinei conducătorului auto;
b) dispozitivul de încălzire trebuie să poată fi scos din funcţiune din exteriorul compartimentului pentru
încărcătură; şi
c) nu este necesar să se demonstreze că schimbătorul de căldură al dispozitivului de încălzire rezistă la un
ciclu redus de funcţionare reziduală.
În plus, pentru vehiculele FL trebuie să fie îndeplinite prescripţiile de la pct. 9.2.5.3 şi 9.2.5.4.”
7. În anexa nr. 1 la reglementări, la capitolul 9.7, punctele 9.7.8.1 şi 9.7.8.3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„9.7.8.1. Orice completări sau modificări ale instalaţiei electrice trebuie să îndeplinească prescripţiile aplicabile din capitolul 9.2, după caz (a se vedea tabelul 9.2.1.1).
NOTĂ: Pentru dispoziţiile tranzitorii, a se vedea pct. 1.6.5
…
9.7.8.3. Echipamentul electric al vehiculelor FL, aflat în permanenţă sub tensiune, inclusiv conductorii, situat în afara zonelor 0 şi 1, trebuie să satisfacă prescripţiile care se aplică zonei 1 pentru echipamentul electric în general sau prescripţiile aplicabile zonei 2 pentru echipamentul electric situat în cabina conducătorului auto, conform standardului CEI 60079 partea 14. Echipamentul electric trebuie să corespundă prescripţiilor aplicabile echipamentului electric din grupa şi clasa de temperatură pertinente, conform substanţelor de transportat.”
Cerințe noi pentru axele și echipamentele MEMU
8. În anexa nr. 1 la reglementări, la capitolul 9.8, punctul 9.8.4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„9.8.4. Stabilitatea MEMU
Lăţimea totală a suprafeţei de sprijin pe sol (distanţa dintre punctele exterioare de contact cu solul ale pneurilor dreapta şi stânga ale aceleiaşi axe) a axei cu cea mai mare lăţime trebuie să fie cel puţin egală cu 90% din înălţimea centrului de greutate a vehiculului încărcat. Pentru vehiculele articulate, masele pe axe ale unităţii purtătoare a semiremorcii încărcate nu trebuie să depăşească 60% din masa totală a ansamblului vehiculului articulat complet.”
9. În anexa nr. 1 la reglementări, la capitolul 9.8, punctul 9.8.6.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„9.8.6.1. Dispozitivele de încălzire cu combustie trebuie să îndeplinească prescripţiile de la pct. 9.2.5.1, 9.2.5.2, 9.2.5.5 şi 9.2.5.6 şi următoarele prescripţii:
a) întrerupătorul poate fi instalat la exteriorul cabinei conducătorului auto;
b) dispozitivul de încălzire trebuie să poată fi scos din funcţiune din exteriorul compartimentului MEMU;
c) nu este necesar să se demonstreze că schimbătorul de căldură al dispozitivului de încălzire rezistă la un ciclu redus de funcţionare reziduală.”
Art. II – Regia Autonomă „Registrul Auto Român” va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.