Scandalul Dieselgate ia amploare. Volkswagen se scuză | VIDEO
Într-un mesaj video difuzat aseară pe pagina de internet a grupului Volkswagen, Prof. Dr. Martin Winterkorn a cerut scuze pentru „neregularitățile descoperite în motoarele diesel ale grupului” spunând că „milioane de oameni din întreaga lume au încredere în mărcile noastre, în mașinile noastre și în tehnologiile noastre. Îmi pare foarte rău că am rupt această încredere. Doresc să cer scuze oficial clienților noștri, autorităților și publicului larg pentru această abatere”.
Mesajul înregistrat la șefului celui mai puternic grup auto european a fost publicat la doar câteva ore după ce, într-un comunicat trimis presei, Volksvagen suținea că „grupul lucrează în forţă la clarificarea neregulilor cu privire la un anumit soft utilizat la motoarele diesel. Autovehiculele noi cu motoare diesel Euro 6 ale Grupului Volkswagen disponibile în prezent în Uniunea Europeană îndeplinesc cerinţele stabilite prin lege şi standardele de mediu. Softul în cauză nu influenţează nici caracteristicile dinamice şi nici consumul sau emisiile. Din investigaţiile interne adiţionale efectuate până în prezent, a rezultat că respectivul soft de management al motorului este instalat şi la alte autovehicule diesel ale grupului Volkswagen. La majoritatea acestora, acest soft nu are niciun fel de efecte.În discuţie sunt autovehiculele cu motoare tip EA 189, care reprezintă un volum total de circa 11 milioane autovehicule la nivel mondial. Exclusiv la acest tip de motor a fost constatată o abatere între valorile la bancul de teste şi cele din utilizarea efectivă pe şosea. (…) Pentru acoperirea măsurilor de service necesare, precum şi a unor eforturi adiţionale în vederea recâştigării încrederii clienţilor, Volkswagen intenţionează să constituie provizioane de circa 6,5 miliarde euro în trimestrul trei al anului financiar curent, care vor influenţa şi contul de profit şi pierdere. Având în vedere investigaţiile în curs, această sumă estimată poate fi supusă reevaluării. Obiectivele privind rezultatele Grupului pentru anul 2015 vor fi ajustate corespunzător”.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





