A pretinde că Boris Johnson se va ocupa de combaterea corupției în guvernul britanic a fost ca și cum ai pune un braconier paznic la o rezervaţie naturală, o rețetă pentru distrugerea întregii faune a acesteia. Urmărirea purității procedurii – și a purității de orice alt gen – este ceva care pur și simplu nu se încadrează în caracterul său, acela al unui tip care a băut din sursele de putere și privilegii (Eton, Oxford …) și consideră că cei din stirpea sa au dreptul să trăiască într-o lume cu reguli diferite de cele care se aplică altor muritori, arată La Vanguardia. 

De aceea s-a întâmplat inevitabilul. Ceea ce a început ca un scandal de abuz de influență din partea unui un fost prim-ministru (David Cameron) s-a transformat rapid într-un scandal identic, dar cu Johnson însuși în epicentru. Dacă predecesorul său a încercat, fără succes, să convingă guvernul să conecteze un speculator (Rex Greensill) care dorea să intre în fondurile pandemiei, actualul titular din Downing Street a ținut seama de dorințele unui alt om de afaceri (James Dyson) de a scuti angajaţii companiei sale de impozite. 

Dyson simbolizează perfect ceea ce este corupția în politica britanică: un milionar care a finanțat campania Brexit și este mecena Partidului Conservator, iar în schimbul contribuțiilor sale are acces direct la Boris Johnson și speră că, dacă îi cere acestuia ceva care îi este la îndemână, primeşte. Și totul, pe hârtie, perfect legal.

La începutul pandemiei, guvernul i-a acordat lui Dyson, fără a fi nevoie de nicio competiție (prima neregulă), un contract pentru construcția aparatelor respiratorii de spital, care, în acel moment, erau plătite la prețul aurului. Dar se pare că Dyson, care se consideră patriot și un om al legii şi ordinii, are reședința și fabrica în Singapore pentru a plăti cele mai mici taxe posibile. “Am o problemă cu statutul fiscal al lucrătorilor mei, vor trebui să se stabilească o perioadă în Marea Britanie și ar fi nedrept dacă ar fi sancționați pentru acest lucru”, a scris liderul conservator într-un Wasapal. “Se rezolvă într-un minut. Avem nevoie de tine”, a răspuns premierul. Și, efectiv, a luat telefonul şi l-a sunat pe ministrul Finanțelor și a rezolvat problema.

Numărul de telefon al lui Boris Johnson a ajuns la lobbyști

Numărul uriaș de lobbyiști și oameni de afaceri care au avut telefonul mobil al lui Johnson (același telefon de un deceniu) reprezintă un motiv de îngrijorare, până la punctul în care i s-a recomandat să-și schimbe numărul pentru a nu fi sub atâta presiune.

Pentru el, ca și pentru legislația britanică, cererea sau acordarea de favoruri, exercitarea influenței sau utilizarea resurselor puterii, lobby-ul și folosirea de prieteni nu constituie nicio infracțiune, nici măcar nu este ceva imoral. Cu scuza circumstanțelor excepționale ale pandemiei, administrația sa a ales, fără concurență, contracte în valoare de peste o sută de miliarde de euro, în multe cazuri cu companii în care parteneri sau rude ale membrilor cabinetului (precum șeful Sănătății, Matt Hancock) au interese. Recent demisionarul subsecretar al Apărării, Jimmy Marcer, un oficial retras din funcţie, afirmă că nu a lucrat niciodată cu un guvern “în care totul pute”.

În anii 1990, deputații au fost plătiți în schimbul ridicării anumitor probleme în sesiunile de examinare parlamentară, iar Tony Blair a vândut titluri nobililare în schimbul donațiilor către Partidul Laburist și a renunțat la interzicerea publicității tutunului la Formula 1 ca o favoare făcută prietenului său Bernie Ecclestone. Dar a făcut-o dintr-un sentiment de vinovăţie. În cazul lui Johnson nu există căinţă sau regrete, pentru că el crede că nu există păcat.