Două legende ale handbalului românesc l-au atacat pe selecționerul naționalei imediat după finalul meciului. La rândul său, spaniolul Ambros Martin a explicat unde s-a pierdut meciul.

Cristian Gațu și Radu Voina nu cred că spaniolul Ambros Martin este o soluție bună pentru naționala de handbal feminin a României. Tricolorele luptă mâine pentru medalia de bronz, dar cei doi foști mari handbaliști români spun că Ambros are o problemă de comunicare cu fetele.

Cristian Gațu (73 de ani) crede că handbalistele tricolore nu înțeleg toate indicațiile pe care le transmite Ambros în engleză: ”Eu nu sunt convins că fetele, după un time-out, care nu durează decât 60 de secunde, înțeleg tot ce le spune Ambros. El este convins că se face înțeles, pentru că fetele, la sfârșit, urlă ’Hai, România!’ și pleacă. Dar, pe parcurs, dacă vă uitați după ele, se unesc două și se întreabă: ce-a vrut să spună?. Și explică cele care știu cât de cât limba engleză. Nu am informații din interior, dar se vede pe ecran. Eu așa am văzut!”.

 

Radu Voina (68 de ani) este de aceeași părere și spune că la națională trebuie să se vorbească românește: ”Ambros Martin este un antrenor foarte bun, cu o carte de vizită impresionantă, jos pălăria!, dar eu sunt adeptul antrenorilor români la echipa națională și să se vorbească limba română la lot. Trebuie să vorbești românește la echipa națională. Trebuie să cunoști cultura handbalistică de aici și jucătoarele din România. Sunt convins că nu le cunoaște foarte bine. Bine, după prima săptămână de turneu totul era minunat, dar după aceea… Trebuie să faci de așa natură încât fetele să joace împreună. Ambros e un antrenor foarte bun, cu o carte de vizită impresionantă, dar eu sunt adeptul antrenorilor români, să se vorbească limba română la națională”.

La rândul său, selecționerul Ambros Martin a concluzionat că tricolorele au fost depășite clar la duelurile unu la unu, remarcându-le pe Sen şi Vyakhireva, din echipa Rusiei.

 

“Le-am spus fetelor că trebuie mai multă atenţie în defensivă, că ne trebuie mai multă încredere. Noi am făcut o treabă bună la început, dar nu ne-am descurcat individual, în duelurile 1 la 1. Nu am simţit bine spaţiile, nu am reuşit să le ţinem piept lui Sen şi Vyakhirevei. Ştiam cum joacă Rusia, cred că e greu să baţi Rusia când iei 20 de goluri, dar ne-am luptat, am jucat mai bine pe atac, unde am avut mai multă încredere.

Ele au rupt meciul în debutul reprizei a doua, când au dat trei goluri. Când eşti cu un om în minus, apare şi acea cădere. Poate era altceva cu Neagu în teren, dar asta nu e o scuză, trebuie să jucăm şi fără ea. Fetele au arătat spirit, nimeni nu le poate reproşa nimic, trebuie să fim mulţumiţi de ele”, a declarat spaniolul.

România joacă finala mică împotriva Olandei, duminică, de la ora 15.00.