Scandal în PSD! Dăncilă a recunoscut totul: „Este normal”

Scandal în PSD! Dăncilă a recunoscut totul: „Este normal”
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 22 iunie 2019, 19:45

Scandal total în cadrul PSD înaintea Congresului care va desemna conducerea partidului. Chiar premierul Viorica Dăncilă a recunoscut totul deși nu a spus-o cu subiect și predicat. Au fost tensiuni imense între liderii social democrați la reuniunea de la Neptun.

Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, afirmă că nu sunt tensiuni în partid, punctând însă că sunt păreri divergente şi că „este foarte bine că fiecare îşi spune punctul de vedere”.

Întrebată despre contrele dintre preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, care ar fi avut loc în cadrul reuniunii de la Neptun, ea a arătat că este vorba doar despre „păreri divergente”.

„Contre, eu nu aş spune acest lucru. Sunt păreri divergente, este normal, şi într-o familie putem avea opinii diferite. Şi este foarte bine că fiecare îşi spune punctul de vedere. Este bine să ascultăm părerea tuturor pentru a ajunge la opinia care într-adevăr este potrivită. Au existat discuţii divergente nu numai între Marian Oprişan, Marcel Ciolacu au existat opinii diferite, dar eu sunt convinsă că la finalul şedinţei toţi vom merge în aceeaşi direcţie şi aceste opinii nu au influenţat modul de abordare pe care îl vom avea în perioada următoare”, a precizat Viorica Dăncilă.

Liderul interimar al PSD a susţinut că nu simte tensiuni în partid. „Nu (sunt tensiuni -n.r.). Eu îi simt foarte aproape pe colegi, simt dorinţa partidului de a învăţa din ceea ce a greşit şi a merge înainte mult mai puternic şi mult mai unit. Şi cred că acest lucru este important şi, dincolo de aceste declaraţii, este importantă percepţia electoratului în perioada următoare”, a menţionat Viorica Dăncilă.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.