"Suntem foarte încrezători că vom avea vânzări mai mari decât planurile noastre anterioare", a declarat responsabilul, fără a dezvălui însă cifra estimată.

Luni, Samsung a lansat pe piaţa sud-coreeană ultimul său dispozitiv, Galaxy Nexus, în speranţa că va vinde două milioane de unităţi. Galaxy Nexus are un ecran de 5,2 inchi (13,5 centimetri), mai mare decât un smartphone dar mai mic decât o tabletă. De asemenea, Samsung a lansat luni pe piaţa din Coreea de Sud un nou smartphone denumit Galaxy Nexus, care utilizează cel mai nou sistem de operare Android, Ice Cream Sandwich.

În ultimul an, Samsung a trecut în faţa rivalului finlandez Nokia, devenind lider mondial pe piaţa de smartphone. Analiştii estimează că în trimestrul al treilea al acestui an Samsung a livrat între 23 şi 28 de milioane smartphones, profitând de pe urma lansării modelului Galaxy S2 în primăvară.
Sursa: Agerpres