"Sunt încrezător că Samsung va deveni cel mai mare producător mondial de electrocasnice până în 2015 cu vânzări de 18 miliarde de dolari", a declarat luni preşedintele diviziei de produse electrocasnice de la Samsung, Yoon Boo-keun la CES. Potrivit acestuia Samsung va renunţa la liniile produse neprofitabile şi va stimula studiile de piaţă pentru a cunoaşte preferinţele consumatorilor.

Potrivit analiştilor, Samsung Electronics, companie care produce chipuri, televizoare, telefoane mobile şi electrocasnice, a câştigat anul trecut 12 miliarde de dolari din vânzarea de electrocasnice.

Declaraţiile lui Yoon Boo-keun vin la câteva ore după ce Samsung Electronics a anunţat că în trimestrul al patrulea al anului trecut a înregistrat un profit operaţional record de 8,3 miliarde de dolari, graţie vânzărilor crescute de smartphones. Divizia de produse electrocasnice a realizat venituri de 12,22 miliarde de dolari, aproximativ un sfert din veniturile totale ale companiei. Cu toate acestea, 70% din performanţele diviziei de electrocasnice au fost generate de vânzarea de televizoare.

Yoon Boo-keun a precizat că Samsung (cel mai mare producător mondial de televizoare) şi-a propus să vândă 55 milioane de televizoare cu ecran plat în acest an, faţă de 51 milioane unităţi anul trecut.

Te-ar putea interesa și: