Evoluția profesională a femeilor din România este cu atât mai spectaculoasă cu cât debutul libertății în țara noastră le-a prins cu un mare handicap de imagine. Din cauza dominației nefaste pe care a avut-o Elena Ceaușescu în evoluția României de dinainte de Revoluție, începutul anilor 90 a prins țara cu o atitudine cu putere de lege: femeile nu trebuie să mai conducă, ele trebuie să își vadă de copii și casă. Ca să înțelegem de unde au pornit femeile în anii 90, ne uităm puțin la evoluția politică, iar aici cel mai bun reper este Parlamentul. În primul Legislativ ales democratic, în 20 mai 1990, au intrat doar 24 de aleși de sex feminin, adică 4,9%. Numărul lor a crescut după fiecare rând de alegeri, pe măsură ce românii uitau de vechea orânduire, iar în urma alegerilor din 2016 au intrat în Parlament 90 de femei, adică în jur de 20% din Legislativ. Practic, de patru ori mai multe femei au intrat în Parlamentul actual față de primul generat de noua democrație românească. Avem astăzi primul primar general al Capitalei care este femeie, Gabriela Firea. 

Dincolo de evoluția din politică, pe care am folosit-o aici cu titlul de exemplu, societatea românească a evoluat în ultimele trei decenii, a ieșit din atitudinea negativă față de femei și rolul lor în conducerea ”cetății” și rezultatele se văd. Femeile conduc cele mai importante companii din România, exemplele fiind nenumărate: OMV, cea mai mare companiei din țară, este condusă de o femeie, cele mai importante firme din telecomunicații, Orange și Vodafone, sunt conduse de femei, unul dintre cele mai importante trusturi de presa din România este condus de o femeie, Camelia Voiculescu, domeniul comunicării este dominat tot de femei, sportul este ținut în viață tot de ele, în zona spectacolelor stindardul este ținut tot de femei, iar în justiție primele care au pus problema corectitudinii au fost ele. Exemple pot continua, dar veți găsi toate aceste povești în acest Top. 

La trei decenii de la Revoluție suntem în situația ca cele pe care le trimiteam la cratiță și crescut copii în anii 90, să își fii crescut și odraslele, dar în timpul acesta să ne arate că pot conduce și societatea. Acest este, de fapt, o culegere de povești de succes, o culegere care se poate transforma oricând într-un bun exemplu pentru un tânăr aflat acum la adolescență și care își alege drumul în viață. 

Aproape niciuna dintre femeile prezente în acest Top nu și-a bazat succesul pe noroc, doar uneori pe riscuri controlate, ci pe ambiție, perseverență și muncă. Topul este împărțit în 10 categorii, cele considerate de noi importante în societate, și fiecare are o câștigatoare, în unele locuri fiind și femei  care primesc din partea noastră premii speciale. Astfel, în Top veți regăsi următoarele categorii: Afaceri, Management, Justiție, Sport și spectacol, Medicină, Societatea Civilă, Politică, Comunicare, Mass Media și Influencere. De asemenea, există și un Top 10 dedicat expatelor care acționează în România. Chiar dacă nu sunt românce, ele contribuie la creșterea calității vieții noastre ca și cele cu cetățenie română. 

Din punctul nostru de vedere povestea fiecărei femei este valoroasă și are o puternică valoare de exemplu. Sperăm doar că am reușit să le suprindem valorile la adevărata lor valoare, iar dumneavoastră, cititorii, să apreciați produsul nostru ca fiind unul relevant. 

Descoperă secretele leadershipului feminin în CAPITAL TOP 100 Femei de Succes, disponibil la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro  din 11 septembrie 2020.