Banii intră direct pe card! Tocmai au anunțat. A fost efectuată prima tranșă

Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) au primit în conturi, în perioada 8 – 14 aprilie 2022, o nouă tranșă de bani, în valoare totală de peste 33 milioane de euro (33.349.271 euro). Plățile au fost efectuate pentru a deconta investițiile realizate în mediul rural, prin intermediul PNDR, dar și pentru angajamentele aferente măsurilor de mediu și climă.

Astfel, pentru fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile locale care implementează proiecte finanțate prin PNDR, AFIR a efectuat plăți de aproximativ 30  milioane de euro (29.870.647 euro), sumă provenită atât din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cât și din EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (pentru submăsurile forfetare 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”).

Plăți compensatorii pentru fermierii care au accesat măsurile de agromediu și climă

De asemenea, AFIR a transferat fonduri de aproximativ 3,5 milioane de euro (3.478.623 euro) pentru efectuarea plăților compensatorii către fermierii care au accesat măsurile privind agromediu și climă, agricultură ecologică, silvomediu și constrângeri naturale, implementate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fondurile publice nerambursabile, gestionate de AFIR, sunt plătite ca urmare a cererilor de plată depuse de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de către experții AFIR.

Agricultura, un sector esențial pentru Guvern

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă agricultura rămâne un sector strategic pentru acest an şi pentru următorii ani, el precizând că acest sector este esențial pentru actuala guvernare.

„Agricultura face parte din măsurile pe care noi le-am cuprins în acest pachet, pachetul de măsuri pe care l-am discutat la nivelul coaliției – și aici aș face o paranteză legată de coaliție. Anul trecut, când s-a format această coaliție, au fost multe semne de întrebare, poate puțini au fost cei care s-au așteptat să realizăm un astfel de demers politic, dar iată că astăzi se dovedește a fi fost decizia unor oameni politici maturi, responsabili, care au înțeles că avem nevoie de stabilitate politică. (…)

Trebuie să subliniez că măsurile de susținere a agriculturii, care de altfel reprezintă un domeniu strategic pentru România, trebuie să subliniem că suntem o țară cu un potențial agricol foarte mare în cadrul Uniunii Europene și nu numai și agricultura reprezintă un domeniu esențial pentru guvern și pentru coaliția de guvernare. Practic, prin măsurile pe care le-am luat, am făcut în așa fel încât atât fermierii, cât și IMM-urile din sectorul agricol și industria agroalimentară, toți cetățenii care lucrează în acest domeniu să poată să beneficieze de sprijin guvernamental și în final, cetățenii României să beneficieze de garantarea securității alimentare”, a mai spus Nicolae Ciucă.