Cel mai mare producător din industria de panificație din România a fost vândut. Fondul de investiții Brodhurst, care deținea compania românească, a decis să o vândă grupului mexican Bimbo, unul dintre liderii mondiali în panificație.

Tranzacția se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro

Anunțul oficial privind această tranzacție ar urma să fie făcut săptămâna viitoare pe bursa mexicană, acolo unde grupul este listat. Valoarea tranzacției se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro, potrivit Profit.

Potrivit sursei citate, grupul mexican a cumpărat doar Vel Pitar, nu și business-ul de morărit Șapte Spice. Acesta din urmă este controlat tot de fondul de investiții Broadhurst. Vel Vitar este parte a grupului american New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel.

În 2021, producătorul de panificație Vel Pitar a avut o cifră de afaceri de 586,2 milioane lei și un profit net de 68,5 milioane lei, cu peste 1.900 de angajați.

Compania a fost formată în anul 2001, prin fuziunea celor patru fabrici din industria de morărit și panificație cumpărate de fondul de investiții Broadhurst în anii 1999 și 2000: Mopariv Vâlcea, Berceni București, Granpan Tecuci și Panegrano Cluj (aceasta din urmă, cumpărată în anul 2000 de Mopariv Vâlcea). În septembrie 2002, Vel Pitar a fuzionat prin absorbție cu societatea cu același profil Spicul Argeș.

Grupul mexican, cel mai mare din industria de panificație

Cu sediul central în Mexico City de la înființarea sa în 1945, grupul mexican Bimbo este o organizație multinațională. Grupul este una dintre cele mai mari companii din industria de panificație din lume, cu venituri de 19,0 miliarde de dolari din operațiunile pe care le deține în 33 de țări și are aproximativ 138.000 de angajați.

De asemenea, grupul operează una dintre cele mai mari flote de livrare directă în magazine din lume, distribuind peste 10.000 de produse în 10 categorii de produse de panificație, vândute prin cel puțin șase canale de distribuție diferite.

În Europa compania mai este prezent în Spania, Franța, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Rusia, Elveția și Ucraina.

Anul trecut, grupul Bimbo a raportat vânzări de 17,2 miliarde dolari și un profit net de 788 milioane dolari. Grupul are peste 100 de branduri, precum Marias, Takis, Canelitos.