Proiectul, având o valoare estimată de aproximativ 3,3 milioane euro, beneficiază de finanțare în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, iar ținta este de a sprijini activitatea autorităților publice locale din fiecare regiune, beneficiari sau potențiali beneficiari de finanțare europeană.

Proiectul presupune acordarea de sprijin autorităților locale pentru creșterea eficienței gestionării și implementării proiectelor europene, precum și dezvoltarea activităților de cooperare intra și inter-regională la nivelul județelor, orașelor și municipiilor din România, fiind vizate:

  • Identificarea de proiecte pentru perioada 2021-2027, prin pregătirea unui portofoliu de proiecte la nivelul localităților urbane;
    Implementarea proiectelor finanțate în cadrul perioadei 2014-2020 prin activități de tip instruire și schimb de experiență derulate la nivel intra și inter-regional;
  • Valorizarea și dezvoltarea expertizelor locale și regionale, precum și consacrarea unor domenii de bună practică la nivel național în domeniul FESI;
  • Crearea unui cadru formal și sustenabil de colaborare și comunicare în domeniul FESI cu scopul intensificării cooperării pe diferite paliere: local, județean, regional și inter-regional.

Proiectul a fost aprobată de Autoritatea de Management a POAT 2014-2020 și presupune următoarele etape:

  • identificarea și analiza nevoilor de competențe și analiza proiectelor implementate;
  • identificarea de propuneri concrete pentru simplificarea sistemului de implementare de proiecte cu finanțare din FESI;
  • dezvoltarea unui site, a unei platforme și a unei baze de date;
  • derularea seminariilor de instruire și schimburilor de experiență;
  • derularea conferințelor naționale și regionale;
  • identificarea și pregătirea unui portofoliu de proiecte pentru 2021-2027;
  • suport pentru beneficiari în pregătirea documentației tehnico-economice a proiectelor de investiții.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 30 de luni.

Contractul a fost semnat de domnul Sorin Maxim, președintele Asociației ROREG, și de doamna Mihaela Saragea, director general AM POAT din cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG este o entitate creată în anul 2005, ca organism neguvernamental, care își propune să reprezinte interesele agențiilor pentru dezvoltare regională la nivel național și internațional, în vederea sprijinirii dezvoltării instituționale a acestora și îndeplinirii obiectivelor care le revin în conformitate cu Legea 315/2004 privind dezvoltarea regională în România.


Te-ar putea interesa și: