Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a analizat momentul absolut istoric în care se află acum omenirea.

Mircea Geoană: Cel mai scăzut nivel al relației Occidentului cu Federația Rusă din ultimii 30 de ani

Întrebat dacă Occidentul se află din nou în pragul unui Război Rece cu Rusia, Mircea Geoană a afirmat că, în mod sigur, relaţiile dintre cele două tabere sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani.

“Putem spune, fără a face paralele istorice, că suntem în acest moment, datorită și din cauza Federației Ruse, la cel mai scăzut nivel al relației Occidentului cu Federația Rusă din ultimii 30 de ani.

Nu ne-am dorit să ajungem aici. Suntem în continuare doritori să aducem relația dintr-un punct de minim practic istoric, de după 1989, la un nivel de amiciție, la un nivel de predictibilitate și de dialog care sunt preferabile a ceea ce Federația Rusă își propune.

Niciodată istoria nu se repetă în mod identic”, a declarat Mircea Geoană, într-un interviu acordat DC News.

Nu sunt condiţii pentru un Război Rece, însă Rusia încearcă să schimbe regulile jocului în mod brutal

Oficialul NATO a mai atras atenţia că Războiul Rece a reprezentat o luptă pentru supremaţie între două super-puteri relativ egale ca putere militară şi economică. De data aceasta însă, avem un dezechilibru foarte mare. CU toate că Rusia este un jucător redutabil, NATO reprezintă un miliard de oameni, peste 50% din produsul global brut şi mai bine de jumătate din bugetul de apărare la nivel global.

“Dacă Războiul Rece a constat într-o luptă pentru supremație globală între două blocuri și între două super-puteri relativ echivalente ca forță și ca putere militară și economică, în clipa de față, dacă ne uităm la cifre, NATO astăzi reprezintă un miliard de oameni, reprezintă mai mult de 50% din produsul global brut, reprezintă, din punct de vedere militar, și bugete de apărare peste 50% din cele de la nivel global.

Federația Rusă rămâne un jucător redutabil, dar din punct de vedere al dezechilibrului de putere, de forță, tehnologic, militar, politic, economic, nu putem spune că asistăm în acest moment la recrearea condițiilor pentru Războiul Rece, ci mai degrabă la o încercare a Federației Ruse de a schimba regula jocului în mod brutal.

Dacă Federația Rusă crede că își poate face sferă de influență amenințând, cu invazia militară, vecinii săi, suntem convinși că vor obține exact opusul”, a mai declarat Mircea Geoană.

“Au vrut un NATO slab, avem astăzi un NATO puternic. (…) Şi-au transformat poporul ucrainean într-un adversar”

Secretarul general adjunct al NATO a mai spus că Alianţa Nord-Atlantică depune toate eforturi, în continuare, să convingă Rusia că o confruntare cu vecinii săi sau cu NATO este o iniţiativă fără sens. “Suntem în continuare doritori de dialog și de diplomație”, a precizat Geoană.

“Au vrut un NATO slab, avem astăzi un NATO puternic. Vor ca Ucraina să fie într-o logică de armonie cu Federația Rusă, și-au transformat poporul ucrainean într-un adversar.

Credem că această cale este contra-productivă, facem tot ce depinde de noi să îi convingem pe cei din Moscova și cei de la conducerea din Kremlin că reintrarea într-o logică de confruntare între Federația Rusă și vecinii săi sau între Federația Rusă și noi, cea mai puternică alianță din istoria umanității, este o propunere care nu face sens.

Suntem în continuare doritori de dialog și de diplomație și de predictibilitate la nivel European”, a mai spus Mircea Geoană.