Focul a fost deja deschis în Lugansk

Presa din Ucraina vine cu informații fără precedent și scrie că este posibil ca invazia Rusiei să fi început deja, anunțând, de asemenea, că mercenarii ruși au deschis focul în Lugansk. În același timp, Joint Forces Operation anunță că un război pe scară largă abia începe sau a început deja.

Presa ucraineană a prezentat și mai multe imagini ale unui atac de artilerie din zona separatistă, în timp ce scrie că aceștia trag dintr-un sat pentru a dat vina, ulterior, pe militarii ucraineni. De asemenea, sursa anterior menționată spune că separatiștii ruși aruncă în aer infrastructura și bombardează la întâmplare orașul.


Comandanții ruși au primit ordine clare

Postul american de televiziune CBS News anunță că serviciile de inteligență ale Statelor Unite ale Americii au informații potrivit cărora comandanții ruși au primit ordine de a invada Ucraina, în timp ce corespondentul postului de televiziune, David Martin, spune că ”Putin va face orice este nevoie”.

„Comandanţii ruşi fac tot ceea ce ar face cei americani odată ce au primit ordinul de a acţiona”, a mai spus corespondentul american, adăugând că invazia ar putea începe cu un atac cibernetic asupra Kievului, pentru a opri comunicațiile. Ulterior, spune specialistul, vor urma atacuri cu rachete și atacuri aeriene.

Emmanuel Macron, un nou dialog cu Vladimir Putin

Pe fondul situației anterior prezentate, Președinția Franței, citată de postul BFMTV, anunță că Emmanuel Macron și Vladimir Putin au convenit ”să privilegieze o soluţie diplomatică”. În timp ce Rusia ar urma să retragă trupele din Belarus, Franța va purta o discuție cu Germania și cu SUA.

„Cei doi lideri au convenit că sunt necesare activităţi intense pentru a permite o reuniune a Grupului Trilateral de Contact în următoarele ore, cu obiectivul obţinerii angajamentului tuturor părţilor pentru un armistiţiu de-a lungul liniei de contact”, anunţă Preşedinţia Franţei.

Amintim că din Grupul Trilateral de Contact fac parte Ucraina, Rusia și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

În plus, Franța și Rusia au pledat pentru reluarea negocierilor în Formatul Normadia, din care fac parte Ucraina, Rusia, Franța și Germania.

Palatul Elysee mai spune că președintele Emmanuel Macron și liderul de la Kremlin au evidențiat ”necesitatea privilegierii unei soluţii diplomatice la actuala criză şi vor face tot posibilul în acest sens”.

Ministrul francez de Externe va avea o întrevedere cu omologul său rus

Președinția Franței a mai transmis că minsitrul de Externe, Jean-Yves Le Drian, va avea o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov. De cealaltă parte, Moscova spune că dorește un dialog cu ministrul francez de Externe.

„Serghei Lavrov era pregătit pentru o convorbire prin telefon cu omologul său francez astăzi, dar domnul Le Drian nu a putut. Drept consecinţă, convorbirea este programată luni”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

În plus, Președinția Franței a anunțat că Vladimir Putin i-a dat asigurări lui Emmanuel Macron că va retrage trupele din Belarus la finalul exercițiilor militare aflate în curs.

Franța, discuții cu Germania și SUA

Așa cum era de așteptat președintele Emmanuel Macron va avea discuții cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și cu președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.

După convorbirea cu omologul rus, președintele Franței a avut o discuție și cu omologul ucrainean, Volodimir Zelesnki. Cel din urmă a postat și un mesaj pe contul său de Twitter și spune ”în continuarea conversaţiei de ieri, l-am informat pe Emmanuel Macron despre actuala situaţie de securitate şi despre noile atacuri provocatoare cu obuze. Noi suntem favorabili intensificării procesului de pace. Susţinem întrunirea imediată a Grupului Trilateral de Contact şi introducerea imediată a unui regim de încetare a focului”.