Rusia: Nu ne temem de Nabucco
Rusia nu este îngrijorată de acordul încheiat luni de patru ţări europene şi Turcia asupra viitorului gazoduct Nabucco, concurent al proiectului ruso-italian South Stream, a declarat agenţiei Interfax o sursă diplomatică rusă, criticând în acelaşi timp iniţiativa europeană.”Partea rusă a întâmpinat cu calm semnarea, la 13 iulie, la Ankara, a unui acord interguvernamental referitor la proiectul gazoductului Nabucco între Turcia şi patru state membre ale UE, Bulgaria, România,
Rusia nu este îngrijorată de acordul încheiat luni de patru ţări europene şi Turcia asupra viitorului gazoduct Nabucco, concurent al proiectului ruso-italian South Stream, a declarat agenţiei Interfax o sursă diplomatică rusă, criticând în acelaşi timp iniţiativa europeană.
„Partea rusă a întâmpinat cu calm semnarea, la 13 iulie, la Ankara, a unui acord interguvernamental referitor la proiectul gazoductului Nabucco între Turcia şi patru state membre ale UE, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria”, a declarat această sursă din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe.
Responsabilul nu a ezitat să critice Nabucco, un proiect care urmăreşte să reducă dependenţa energetică europeană faţă de Rusia, subliniind că aprovizionarea acestuia cu gaz nu este asigurată şi denunţând instrumentalizarea „politică” a acestui proiect împotriva Moscovei.
„Considerăm că problema construcţiei acestui proiect este parţial politizată în mod nejustificat. Pornim de la principiul că orice proiect de transport al gazelor nu trebuie să aibă fundamente geopolitice, ci raţionalitate din punct de vedere economic, ceea ce nu este deocamdată cazul Nabucco”, a continuat el.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





