Compania a înregistrat însă o îmbunătăţire a rezultatului operaţional (EBITDA), de la 3,25 milioane la 16 milioane dolari.

Rezultatele financiare au fost influenţate în primul rând de factori externi, precum evoluţia cotaţiei ţiţeiului (+28%) şi a produselor petroliere (+25% pentru benzine, +28% pentru motorine), scăderea cererii de produse, închiderea sau reducerea capacităţilor de rafinare, sau de îmbunătăţirea cu 42% a marjei de rafinare. ‘La acestea se adaugă însă şi condiţiile dificile de obţinere a capitalului de lucru şi a finanţărilor aferente, diferenţele de curs valutar, impactul unor măsuri macroeconomice precum majorarea TVA-ului de la 19 la 24%, creşterea ratei inflaţiei ( de la 4,75% în 2009 la 7,90% în 2010) sau a cuantumului aferent diferitelor taxe/impozite’, se menţionează în comunicat.

Pe fondul reviziei din perioada 20 septembrie – 1 noiembrie 2010, segmentul de rafinare, Rompetrol Rafinare – rafinăria Petromidia şi punctul de lucru Vega Ploieşti, a consemnat anul trecut o cifra de afaceri de 2,8 miliarde dolari, în creştere cu 5% comparativ cu 2009. În aceeaşi perioadă, compania a reuşit o îmbunătăţire cu 21% a rezultatului operaţional (EBITDA), acesta fiind în continuare negativ (-28,6 milioane dolari).

Nivelul total al investiţiilor realizate în perioada reviziei (20 septembrie – 1 noiembrie) s-a ridicat la peste 43 de milioane dolari. Printre cele mai importante proiecte realizate se numără retehnologizarea instalaţiei de Cracare Catalitică, care permite majorarea semnificativă a randamentelor de producţie, integrarea de noi sisteme de monitorizare a performanţelor instalaţiilor, dar şi crearea premiselor necesare integrării viitoarelor instalaţii în cadrul fluxului operaţional al rafinariei (instalaţia de Hidrocracare Blândă, fabrica de hidrogen şi o nouă instalaţie de recuperare a sulfului).

De asemenea, Rompetrol Rafinare a finalizat în ultimul trimestru din 2010 şi construcţia unui terminal de gaz petrolier lichefiat (GPL) în portul Midia, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproximativ 3,8 milioane dolari. Cu o capacitate de aproximativ 3.000 de tone/transport, noul obiectiv asigură o reducere cu peste 20% a costurilor aferente activităţilor de import-export GPL, dar şi a timpului de livrare şi implicit a numărului de operaţiuni.

Vânzările totale de carburanţi aferente segmentului de rafinare în 2010 s-au ridicat la 2,34 milioane de tone, în scădere cu 17% faţă de perioada similară din 2009, pe fondul unei cantităţi totale de materii prime procesate de 3,4 milioane tone, cu 15% mai puţin, din cauza lucrărilor programate de revizie.

În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie (Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas), acesta a consemnat în 2010 o creştere cu 12% a cifrei de afaceri, ajungând la un nivel de aproximativ 2,2 miliarde USD, şi o diminuare cu peste 30% a rezultatului operaţional, de la 47 milioane dolari în 2009 la aproximativ 32 milioane dolari în 2010. Acestea au fost influenţate puternic de reducerea marjelor comerciale, cu 12% pe segmentul de retail şi 23% pe wholesale, diferenţelor de curs valutar, dar şi a scăderii cererii de produse.

Astfel, volumele tranzacţionate au cunoscut în anul 2010 o scădere de 3% pe segmentul de retail, mai expus crizei economice, decât segmentul wholesale care a înregistrat o creştere de 1% a volumelor tranzacţionate, comparativ cu anul 2009.

La sfârşitul anului 2010 Rompetrol Downstream opera 788 de staţii repartizate astfel: 131 staţii proprii, 153 staţii Partener, 151 staţii Expres şi 353 baze interne.
SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: