Astfel, Petrom a majorat, de joi, preţul de referinţă al carburanţilor cu nouă bani/litru. Preţul de referinţă pentru un litru de benzină Premium fără plumb 95 a ajuns la 4,99 lei, pentru unul de Top Premium fără plumb 99+ – 5,37 lei, OMV Carrera 95 – 5,13 lei, OMV Carrera 100 – 5,79 lei, pentru un litru de motorină Top Euro Diesel 5/Top Nordic Diesel – 5,20 lei, OMV Sprint Diesel – 5,22 lei, Euro Diesel 5 – 5,00 lei şi OMV Alpin Diesel -5,54 lei.

Rompetrol a anunţat că a majorat, începând de vineri, preţurile benzinelor comercializate în staţiile proprii cu 6 bani/litru şi al motorinelor cu 9 bani pe litru.

Un litru de Efix benzină 95 a ajuns la 5,13 lei, unul de benzină Alto 101 la 5,8 lei, un litru de motorină Efix Diesel are un preţ mediu de 5,2 lei şi unul de Diesel Alto 55 de 5,54 lei.

Tot de vineri a scumpit şi Lukoil carburanţii, cu până la 9 bani/litru. Benzina Euroluk s-a scumpit cu şase bani/litru, până la 5,07 lei/litru, Ecto 98 cu nouă bani/litru, până la 5,56 lei/litru, motorina Eurodiesel cu şase bani/litru, până la 5,13 lei/litru, şi motorina Ecto Super Diesel cu nouă bani pe litru, până la 5,51 lei/litru.

În ianuarie, premierul Emil Boc anunţa că a dat dispoziţie pentru două verificări paralele legate de preţurile carburanţilor, una la Consiliul Concurenţei, pentru a vedea dacă nu este vorba de practici de monopol şi a doua la ANAF, să verifice gradul de profit pe care-l au cei care ‘măresc foarte rapid preţul la benzină’.

În ultima şedinţă de Guvern, primul-ministru s-a declarat nemulţumit de informarea de la Consiliul Concurenţei privind analiza pe care instituţia a realizat-o pe piaţa combustibilului şi a cerut Consiliului Concurenţei să lucreze împreună cu ANAF şi să-i prezinte în cel mai scurt timp o analiză suplimentară pe care premierul să poată să-şi fundamenteze deciziile.

Potrivit unor surse guvernamentale, şeful Consiliului Concurenţei a prezentat premierului o analiză potrivit căreia nu se poate demonstra că firmele petroliere au scumpit combustibilul prin practici anticoncurenţiale.

‘Premierului nu i-a convenit raportul prezentat şi în vreo două săptămâni Consiliul Concurenţei trebuie să prezinte împreună cu ANAF o nouă analiză’, au menţionat sursele.

Te-ar putea interesa și: