Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, că „românii sunt bineveniţi în Statele Unite”, anul trecut peste 26.000 de români primind vize temporare pentru SUA.

„Aş vrea să vă vorbesc pe scurt despre refuzul vizei. Aşa cum am precizat, 26.000 de români au primit vize temporare pentru SUA anul trecut, aceştia reprezentând 75% dintre solicitanţi. Este un procent bun, dar este adevărat că toţi cei care solicită o viză temporară îndeplinesc criteriile necesare acordării vizei”, a spus Gitenstein.

El a adăugat că ambasada Statelor Unite doreşte să se asigure că procesul de solicitare a vizei este unul simplu şi clar. În acest context, ambasadorul a mai spus că secţia consulară a ambasadei a elaborat noi materiale pentru public pentru a clarifica aspectele condiţiilor ce trebuie îndeplinite de către cei care solicită o viză temporară.

Gitenstein a amintit că există o nouă procedură de solicitare a vizei prin centrul consular on-line de solicitare a vizei, un sistem care poate fi accesat prin sistemul paginii de internet a ambasadei SUA şi care găzduieşte noul formular de solicitare a vizei.

„Noul formular electronic concentrează toate formularele folosite anterior într-unul singur. Odată completat formularul, este trimis direct Ambasadei spre procesare”, a adăugat Gitenstein, menţionând că, în opinia sa, noul instrument va simplica procesul de solicitare a vizei.

Mark Gitenstein a făcut aceste declaraţii la evenimentul de lansare a unei campanii comune pentru informarea cetăţenilor români care doresc să obţină o viză temporară pentru a vizita Statele Unite. Evenimentul a avut loc la sediul MAE, cu participarea ministrului Teodor Baconschi.

SURSA: Mediafax