Regimul comunist rămâne o temă de dezbatere în societatea românească, iar percepțiile diferă puternic în funcție de vârstă, educație și statut socio-economic. Un sondaj recent realizat de INSCOP Research relevă că peste jumătate dintre români consideră perioada comunistă drept una pozitivă pentru România. Datele surprind opiniile privind traiul de dinainte de 1989, imaginea lui Nicolae Ceaușescu, eficiența instituțiilor și percepțiile asupra corupției, siguranței sau libertății.

Percepția asupra regimului comunist: între idealizare și realitate

Regimul comunist este apreciat de o parte semnificativă a populației, conform sondajului realizat de INSCOP Research în perioada 25 iunie – 3 iulie 2025.

Potrivit datelor, 55.8% dintre români consideră că perioada din timpul lui Ceaușescu a adus mai degrabă lucruri bune decât rele. Doar 34.5% exprimă opinia contrară, iar aproape 10% nu pot aprecia sau nu oferă un răspuns.

Evaluările favorabile vin cu precădere din partea persoanelor cu educație primară, vârstnici peste 60 de ani, locuitori din mediul rural sau urban mic și din rândul celor cu venituri scăzute.

În schimb, tinerii sub 30 de ani, cei cu studii superioare, bucureștenii și cei cu venituri mai mari privesc în general cu mai multă reticență această epocă.

Nivelul de trai și accesul la servicii publice

În ceea ce privește condițiile de trai, 48.4% dintre respondenți afirmă că se trăia mai bine înainte de 1989 decât în prezent. 34.7% consideră că nivelul de trai era mai scăzut, iar 13.2% cred că nu exista nicio diferență.

Accesul la educație și sănătate este perceput mai ușor în epoca comunistă. Aproape jumătate (48.6%) spun că sistemul de sănătate era mai accesibil înainte de Revoluție, în timp ce 49.9% afirmă același lucru despre învățământul de calitate.

Opiniile favorabile vin în special din partea celor cu vârste peste 45 de ani, cu educație medie sau primară, din mediul rural și cu venituri reduse.

Cei tineri, educați, locuitorii din orașele mari și utilizatorii activi de rețele sociale tind să perceapă sistemele actuale ca fiind superioare.

Corupția pe vremea lui Ceaușescu

65.1% dintre cei chestionați consideră că înainte de 1989 exista mai puțină corupție. Doar 8% spun că aceasta era mai ridicată, iar 20.2% cred că nivelul era comparabil cu cel de astăzi.

Percepțiile privind corupția în perioada comunistă variază puternic în funcție de vârstă, educație, venit și zona de reședință. Tinerii sub 30 de ani, locuitorii din București și persoanele cu venituri mai ridicate sunt categoriile care consideră cel mai frecvent că înainte de 1989 exista mai multă corupție decât în prezent.

Pe de altă parte, opinia că în regimul comunist corupția era mai scăzută este împărtășită într-o proporție mai ridicată de persoanele peste 60 de ani, cele cu educație primară, locuitorii din urbanul mic sau mediul rural, precum și de cei cu venituri reduse.

INSCOP - Opinia despre Ceaușescu
SURSA FOTO: INSCOP

În același timp, percepția că nivelul de corupție a fost similar în ambele perioade este împărtășită în special de tinerii sub 30 de ani, cei cu studii superioare, locuitorii Capitalei și persoanele cu venituri mai mari.

Instituțiile publice, siguranța și libertatea

O percepție similară apare și când vine vorba despre eficiența instituțiilor publice: 58.7% sunt de părere că acestea funcționau mai bine în regimul comunist.

În ceea ce privește siguranța publică, 75.1% dintre respondenți declară că aceasta era mai mare înainte de 1989, în timp ce doar 12.1% consideră contrariul.

Doar 9% susțin că exista mai multă libertate personală în regimul comunist, în vreme ce 80.9% afirmă că aceasta era mai redusă.

Tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București și cei cu venituri mai ridicate cred într-o proporție semnificativ mai mare decât restul populației că libertatea era mai limitată înainte de 1989 decât este astăzi.

În schimb, opinia că în perioada comunistă exista mai multă libertate este susținută mai ales de persoanele de peste 60 de ani, cele cu educație primară și venituri reduse.

Alimentația, grija statului și relațiile dintre oameni

Majoritatea românilor au o percepție pozitivă asupra calității alimentației în perioada comunistă. 85.1% spun că mâncarea era mai sănătoasă decât în prezent.

66.4% sunt de părere că statul avea mai multă grijă de cetățeni, iar 80.4% susțin că înainte de 1989 oamenii se ajutau mai mult unii pe alții.

De asemenea, 68.5% consideră că se producea mai mult decât în prezent, iar 48.2% cred că se promovau mai multe valori morale.

73.2% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că înainte de 1989  România era o ţară mai respectată în plan extern, în timp ce 18.1% consideră că era o ţară mai puţin respectată în plan extern. 8.7% nu ştiu sau nu răspund.

Imaginea României în perioada comunistă

România este percepută de majoritatea participanților la sondaj ca fiind mai respectată în plan internațional înainte de 1989. 73.2% susțin această idee. Totodată, 77.2% afirmă că țara era mai bogată.

68,5% dintre respondenți consideră că înainte de 1989 se producea mai mult decât în prezent. 21,9% cred că se producea mai puțin, 6,5% afirmă că nivelul de producție era similar, iar 3,3% nu știu sau nu au răspuns.

Percepția că în comunism se producea mai mult este împărtășită în special de bărbați, de persoanele peste 60 de ani și de cele cu venituri reduse. În schimb, opinia că se producea mai puțin este mai frecventă în rândul tinerilor sub 30 de ani, al locuitorilor din București și al celor cu venituri mai ridicate.

38.3% dintre români cred că înainte de 1989 România era o ţară cu mai multă poluare generată de industrie, în timp ce 52.8% consideră că era o ţară cu mai puţină poluare generată de industrie. 8.9% nu ştiu sau nu răspund.

Ceaușescu, un lider încă apreciat

Imaginea lui Nicolae Ceaușescu rămâne pozitivă pentru o parte importantă a populației. 66.2% dintre români îl consideră un lider bun, iar 24.1% exprimă o opinie negativă.

„66.2% dintre români sunt de părere că Nicolae Ceauşescu a fost un lider bun pentru România, în timp ce 24.1% consideră că a fost un lider rău”.

Aprecierile favorabile provin cu precădere de la persoanele în vârstă, cu educație redusă, din mediul rural și cu venituri modeste. Cei mai critici sunt tinerii, absolvenții de studii superioare și locuitorii orașelor mari.

Informarea despre comunism și sursele principale

37.6% dintre respondenți spun că dețin suficiente informații despre regimul comunist pentru a-și forma o opinie clară.

În privința sursei principale de informare, 34.8% declară că au trăit acea perioadă, iar 14.2% menționează rudele – părinți sau bunici.

Doar 7% spun că au aflat despre comunism la școală, 5.4% din cărți și filme documentare, iar 3.1% de pe internet. Rețelele sociale sunt sursa principală pentru 0.4%.

Direcția țării și partidele cu mesaje pro-comunism

Doar 27.4% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție bună. 63.5% afirmă că lucrurile merg într-o direcție greșită.

În privința existenței unor partide cu mesaje pro-comunism, 57.8% spun că astfel de formațiuni politice există, iar 26.7% cred contrariul.

Reamintirea vieții cotidiene în comunism

O majoritate covârșitoare declară că au auzit despre lipsurile din epoca Ceaușescu. 96.1% știu că anumite alimente se cumpărau pe cartelă, 95.1% că programul TV era limitat, iar 92.1% sunt conștienți de restricțiile de deplasare în străinătate.

În privința represiunilor, 82% spun că au auzit despre tortura și uciderea a sute de mii de români în închisorile comuniste. 59.2% consideră că regimul comunist este responsabil pentru aceste abuzuri, iar 41.6% cred că vinovații nu au fost pedepsiți de justiție.

Metodologie sondaj

Datele au fost colectate de INSCOP Research în perioada 25 iunie – 3 iulie 2025, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1100 de persoane.

Marja de eroare este de ±2.95%, la un nivel de încredere de 95%. Rezultatele sunt reprezentative pentru populația adultă neinstituționalizată din România.