Românii, chemați la joburi unde trebuie să știe să tragă cu arme
Persoanele carae doresc să valorifice experiența anterioară din poliție, jandarmerie, armată sau marina militară își pot depune CV-ul pentru jobul de ofițer de securitate pe nave maritime.
Compania Seagull Maritime Security, specializată în oferirea de servicii de securitate a călătoriilor cu navele maritime, recrutează 50 de români pentru două tipuri de posturi: ofițer de securitate și lider de echipă.
Sunt așteptate CV-urile candidaților care au deja o experiență anterioară în Poliție, Jandarmerie, Armată sau în Marina Militară. De asemenea, persoanele interesate trebuie să cunoască limba engleză la un nivel conversațional și să aibă o excelentă condiție fizică. În plus, sunt necesare cunoștințe foarte bune în trageri (AK 47, calibru 7.62).
Angajatorul va încheia cu persoanele ce vor fi selectate în urma interviului contracte pe perioadă determinată, cu posibilitatea reînnoirii. De asemenea, compania va suporta toate costurile de testare a abilităților fizice și cele de pregătire introductivă, costurile de transport la bord. Cazarea și mesele sunt gratuite la bordul navelor.
După selecție, candidații admiși vor participa la probe eliminatorii.
Află AICI despre ce probe este vorba și unde trebuie să trimiță CV-ul persoanele interesate.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





