Românii care nu vor mai plăti deloc impozit. Bucurie pentru milioane de oameni

Românii care nu vor mai plăti deloc impozit. Bucurie pentru milioane de oameni
Publicat de Alecsandru Ion la 12 octombrie 2019, 09:00

Unul din principalii concurenți în cursa pentru alegerile prezidențiale propune să nu se mai impoziteze salariul minim pe economie. Un obiectiv al său, asumat foarte clar, este acela că va fi oprită taxarea sărăciei.

Candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, deputatul Dan Barna, propune în programul său construcţia de autostrăzi şi impozit zero pe salariul minim.

”Nu ne putem aştepta să existe vreo dezvoltare de orice fel atâta timp cât nu înţelegem că statul român trebuie să susţină antreprenorii. Trebuie să susţină iniţiativa privată şi trebuie să adopte măsuri prin care nu doar să se asigure că nu se scurg bani, că nu se pierd bani în zona gri, ci trebuie să adopte măsuri prin care oamenii să fie încurajaţi să fie şi buni contribuabili şi să vadă că statul îi susţine în demararea de afaceri. Dacă vorbim despre infrastructură (…), nicio regiune nu mai trebuie să rămână izolată. Nu se poate ca un antreprenor să facă un metru de autostradă, iar statul român să nu fie în stare la 30 de ani de la revoluţie să lege provinciile istorice”, a declarat Dan Barna, vineri, la lansarea programul său, la Sibiu.

Unul din cele zece proiecte ale candidatului Dan Barna propune construcţia de autostrăzi, dar şi modernizarea căilor ferate.

”Trebuie să conectăm toate provinciile istorice cu autostrăzi şi să reînnoim căile ferate. Proiecte precum A1 Sibiu-Piteşti, A8 Iaşi-Târgu Mureş, A0 Centura Bucureşti, A3 ‘Transilvania’, A6 Lugoj-Craiova sau A3 Ploieşti-Braşov vor avea finanţare adecvată şi management profesionist”, susţine Barna.

Barna promite că dacă ajunge preşedintele României, va opri impozitarea salariului minim pe economie.

”Vom opri taxarea sărăciei. Este un obiectiv pe care mi-l asum foarte clar, impozit zero pe salariul minim”, a spus el.

Dan Barna, susţinut de Dacian Cioloş, şi-a lansat vineri, la Sibiu, în oraşul natal, programul pentru campania alegerilor prezidenţiale, structurat în 10 proiecte, care se referă la modificarea Constituţiei, sănătate, educaţie, infrastructură, mediu şi măsuri sociale şi economice.

Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.