Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

'Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04:00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 03:00, care devine ora 04:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04:00 – 05:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului', se arată în document.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Înainte de călătorie, CFR recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Agerpres

Te-ar putea interesa și: