România va avea un birou de turism în Emiratele Arabe Unite, în timp ce fiecare dintre cele trei emirate din zonă vor deschide câte un birou de turism în România, informează un comunicat al ministerului Turismului transmis Mediafax.

„Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit în Emiratele Arabe Unite cu cu şefii Autorităţilor pentru Turism din emiratele Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah, cu adjunctul ministrului comerţului exterior, Abdalla Saleh, precum şi cu oameni de afaceri, potenţiali investitori în industria turismului din România”, se arată în comunicat.

La întâlnirile cu oficialii din emirate au fost discutate proiecte de investiţii care ar putea fi realizate în România, cu participarea oamenilor de afaceri din statul arab şi zona adiacentă.

„La întâlnirea pe care am avut-o cu oameni de afaceri emiratezi, aceştia s-au arătat extrem de interesaţi de investiţii în turismul balnear în jurul Bucureştiului, precum şi în turismul de litoral. Un grup de potenţiali investitori din zona Golfului Persic va vizita în acest sens România, la începutul lunii iunie”, a declarat în comunicat Elena Udrea.

Ea a adăugat că a avut o întrevedere şi cu reprezentanţi ai companiei aeriene Emirates, care vor examina posibilitatea de a introduce curse regulate către Bucureşti.

Udrea participă la târgul internaţional de turism Arabian Travel Market din Dubai.

SURSA: Mediafax