România trebuie să facă pași decisivi în direcția recalificării

România trebuie să facă pași decisivi în direcția recalificării
Publicat de Iulian Luca la 13 iunie 2019, 16:36

Angajații au nevoie de cursuri de îmbunătățire și actualizare a competențelor cât sunt activi în câmpul muncii, dacă vor să rămână relevanți pentru posturile viitorului. Companiile pot iniția îmbunătățirea competențelor angajaților prin identificarea aptitudinilor cheie de care organizația are nevoie urgent.

Îmbătrânirea societăților, deficitul de competențe și invadarea roboților și a inteligenței artificiale sunt trei dintre provocările majore pentru piața internațională de muncă. Datele Comisiei Europene arată că 40% din populația UE are un nivel insuficient de competențe digitale, iar 17% are competențe minime. Persoanele fără competențe digitale de bază riscă să fie lăsate în urmă de transformările digitale. Pentru a veni în ajutorul oamenilor, guvernele și companiile vor trebui să găsească un echilibru între flexibilitatea angajaților, mobilitatea muncii și stabilitatea job-ului.

Aceste subiecte au fost abordate săptămâna trecută în cadrul unei conferințe internaționale, organizată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Președinția României la Consiliul Europei, în parteneriat cu Comisia Europeană, care a avut loc la București. Experții reuniți la evenimentul „Îmbunătățirea și actualizarea competențelor adulților – element de echilibru pentru piața muncii” au analizat diverse soluții inovatoare și mecanisme de finanțare pentru furnizarea de oportunități de dezvoltare a competențelor și recalificare pentru toți.

”Foarte multe dintre eforturile guvernului sunt concentrate pe competențele de bază: lingvistice, numerice și digitale. (…) La această conferință am avut oportunitatea să prezint perspectiva de business asupra îmbunătățirii și actualizării competențelor, iar decidenții politici au fost de acord: educația adulților va deveni tot mai importantă pe piața muncii aflată în continua schimbare”, a comentat Menno Bart, Manager Public Affairs, Adecco Group.

Companiile pot iniția îmbunătățirea competențelor angajaților prin identificarea aptitudinilor cheie de care organizația are nevoie urgent (și de care va avea nevoie în curând) pentru a putea concura cu tendințele industriei. Mai mult, recalificarea forței de muncă existente este mai eficientă din punct de vedere al timpului și costului decât recrutarea unor noi angajați.

”Ce învățăm la școală devine destul de repede irrelevant din cauza schimbărilor rapide provocate de cea de-a patra revoluție industrial. În România, vom avea nevoie rapid de recalificare nu o dată la 20 de ani, așa cum a fost cazul până acum, ci la fiecare 5 ani. (…) Fără pași decisivi în direcția recalificării forței de muncă, România riscă să piardă investitori și oportunități de angajare cu salarii ridicate”, a detaliat Florin Godean, Country Manager Adecco Group România.

Pentru a rămâne relevanți pe piața muncii, tot mai afectată de schimbările accelerate provocate de automatizare, angajații trebuie să-și dezvolte abilitățile în mod continuu. Potrivit experților, dacă organizațiile reușesc să îmbunătățească competențele angajaților săi pentru a se ralia cerințelor de muncă din viitor, acestea vor fi pregătite să facă față necesităților pieței într-o continuă schimbare.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.