Ministrul Educației, prezent la Chișinău

Aflat sâmbătă la Chișinău, ministrul Daniel David a subliniat importanța Educației și Cercetării într-un stat democratic și axat pe cunoaștere, afirmând că, într-un astfel de context, acesta este cel mai important minister.

La rândul său, Dan Perciun, ministrul moldovean, a menționat că peste 200 de copii din comunități vorbitoare de limbă rusă participă la o tabără lingvistică în Iași, unde au ocazia să își dezvolte cunoștințele de limba română. De asemenea, peste 100 de cadre didactice din Republica Moldova, care predau limba română în școli cu predare în rusă, vin în România, în perioada vacanței de vară, pentru a-și „crește nivelul de competenţă lingvistică”.

„Pentru noi este inclusiv un element de securitate naţională să asigurăm o bună cunoaştere a limbii române pentru toţi cetăţenii ţării, iar sprijinul României este foarte important şi în acest sens”, a afirmat Perciun.

Ministerul Educației și Cercetării din România a informat că, în doar două luni, ministrul Daniel David s-a aflat pentru a doua oară într-o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația omologului său moldovean.

Evenimentul a avut loc în cadrul Forumului Cercetătorilor, unde au fost prezentate 62 de noi proiecte de cercetare ce implică parteneriate între specialiști din ambele țări. Acestea se adaugă celor 38 de proiecte deja în curs de desfășurare.

În cadrul întâlnirii, a fost discutat și progresul înregistrat în ceea ce privește posibilitatea ca școlile din Republica Moldova să acceseze biblioteca digitală EduLib, dar și alte direcții de colaborare în domeniile educației și cercetării, potrivit MEC.

Dan Perciun a menționat că aceste inițiative facilitează accesul cercetătorilor moldoveni la infrastructura științifică din România și contribuie la formarea unor parteneriate mai solide pentru proiecte de cercetare cu finanțare europeană, oferindu-le „mai puternici, mai buni, cu şanse mai mari”.

„Asta este ambiţia noastră, să deschidem finanţarea europeană semnificativă pentru cercetătorii din Republica Moldova, iar aceste proiecte bilaterale sunt o bună ocazie de a ne creşte capacitatea. În sectorul de educaţie, colaborarea cu România este şi una de suflet.

Statul român ne-a fost aproape, avem acele autobuze din partea statului român, care asigură accesul copiilor din localităţile îndepărtate la educaţie de calitate, reparăm împreună un cămin studenţesc la Cahul, o investiţie mare de aproape patru milioane de euro şi, dincolo de asta, avem iniţiative menite să sprijine nivelul cunoaşterii limbii române”, a mai spus Perciun.

El a precizat că un grup de copii vorbitori de rusă se află într-o tabără de „imersiune culturală” la Iași, unde beneficiază de activități ce le „oferă oportunitatea să-şi îmbunătăţească nivelul de competenţă lingvistică” și „să descopere România”.

„Deja acesta este al doilea an în care avem grupuri de peste 100 de profesori care predau limba română în şcolile ruse şi care merg în vacanţa de vară în şcoli din România şi beneficiază de instruiri suplimentare (sunt cinci universităţi care participă) şi au ocazia să-şi crească nivelul de competenţă lingvistică. Pentru noi este inclusiv un element de securitate naţională să asigurăm o bună cunoaştere a limbii române pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, iar sprijinul României este foarte important şi în acest sens”, a reiterat ministrul moldovean.

Totodată, acesta a menționat că urmează să fie anunțați câștigătorii apelului bilateral de proiecte de cercetare, subliniind importanța echipelor mixte România–Republica Moldova.

„Sunt 10 milioane de euro de care urmează să beneficieze 62 de echipe cu compoenţă mixtă. Este cel de-al doilea apel bilateral care se implementează deja – 38 de proiecte”, a adăugat Perciun.

La rândul său, ministrul român al Educației a susținut că ministerul pe care îl conduce este esențial „dacă ţara respectivă se proiectează ca o democraţie şi o societate bazată pe cunoaştere”.

„De aceea este important să dezvoltăm aceste domenii şi împreună ne ajutăm reciproc şi suntem mai puternici în această reaşezare a lumii pentru lumea liberă în care vrem să fim. Dincolo de proiectele anunţate de domnul ministru, vreau să vă spun că am făcut un progres faţă de ce anunţam în urmă cu două luni, şi anume vorbeam de acel acces potenţial la Edulib, adică acele lecţii la nivel de gimnaziu pentru profesorii care doresc să le acceseze ca un element complementar în activităţile lor, aşa încât într-o primă fază fiecare şcoală va primi două conturi care pot fi folosite în comun de diverşi profesori, iar cei care vor fi impresionaţi de acele lecţii şi vor dori să le integreze mai mult în activităţile lor proprii, în timp vor primi conturi specifice aşa încât să poată accesa această bibliotecă, care, vă spun sincer, mie-mi place foarte mult şi o consider foarte utilă, dar nu eu sunt cel care trebie să o evaluez, ci oamenii care efectiv lucrează în practică la nivelul învăşământului gimnazial”, a afirmat David.

El a precizat că cele 62 de proiecte de cercetare acoperă o paletă largă de domenii — de la sănătate și climă, la bioeconomie, hrană și cultură — și sunt menite să răspundă provocărilor comune.

„Adică lucruri cu care ne confruntăm astăzi şi în România şi cu care vă confruntaţi astăzi şi în Republica Moldova, cărora încercăm să le căutăm soluţii şi credinţa noastră este că dacă lucrăm împreună, punem competenţele împreună, reuşim să găsim soluţii inovative, prin care să reuşim nu doar să rezolvăm probleme, ci să şi progresăm în acest proces. Aceste proiecte le completează pe cele 38 pe care deja le-am finanţat şi care sunt în derulare. Astăzi putem da o cifră comună, avem 100 de proiecte comune de cercetare, dezvoltare, inovare, care contribuie la dezvoltarea societăţii noastre bazată pe cunoaştere atât în România, cât şi în Republica Moldova”, a declarat David.

Ministrul român l-a invitat oficial pe Dan Perciun la București pentru continuarea colaborării.

La final, Perciun a subliniat că aceste proiecte comune se desfășoară într-un climat de sprijin internațional și încredere reciprocă, în care relația apropiată dintre cele două guverne a făcut posibilă lansarea acestor inițiative comune.

„Asta nu s-ar fi întâmplat fără o relaţie bună între ţările noastre şi fără o încredere în guvernele noastre. Sunt sigur că multe pot fi construite şi mai departe având această relaţie puternică, în acelaşi timp pierderea acestei relaţii ar duce şi la pierderea acestor oportunităţi pentru ţară, pentru sector şi pentru noi toţi, în general. De asta este foarte important să continuăm lucrurile care au fost începute şi să accelerăm mai departe, valorificând oportunităţile aduse de Uniunea Europeană şi de colaborarea cu România, lucru pentru care suntem foarte recunoscători domnului ministru”, a concluzionat Perciun.