Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat în 2010 la 45% din media Uniunii Europene, dar ţara noastră ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de 43% din media UE.

Comparativ, în 2009, PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 46% din media UE, iar în Bulgaria la 44% din media UE.

Şi în 2010 cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (283%) faţă de media din UE.

Urmează Olanda, Danemarca, Irlanda, Austria, Suedia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 23 şi 34% mai mare comparativ cu media din UE. în timp ce în Germania, Belgia, Finlanda, Marea Britanie, PIB/locuitor exprimat în PPS a depăşit cu peste 10% media din UE.

În jurul mediei din UE se situează Franţa, Spania, Italia, Cipru, iar Grecia, Slovenia, Malta, Portugalia, Cehia şi Slovacia au un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu 10 până la 30% faţă de media din UE. Urmează Estonia, Ungaria, Polonia, Lituania, Letonia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 35 şi 50% mai mic comparativ cu media din UE iar pe ultimele locuri se situează România şi Bulgaria, care au avut, în 2010, un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu aproximativ 55% faţă de media UE.
SURSA: Agerpres